Pe plan extern o stare de tensiune pune stapanire pe Italia. Un sfert din populatia tarii, adica 16 milioane, de oameni din nord si din centru sunt, in carantina.
In aceasta zona traiesc si muncesc peste 600 de mii de romani. Unii dintre ei confirma, speriati, ca vietile lor sunt date peste cap.
Intr-o singura zi, bilantul deceselor a inregistrat o crestere de 57% - de la 233 la 366, in timp ce numarul total al bolnavilor a ajuns la peste 6.300.
Peste 16 milioane de oameni sunt izolati in asa-numita Zona Rosie - 15 provincii din nordul si centrul Italiei care au fost puse in carantina.
Toate drumurile sunt inchise de fortele de ordine, iar cei care vor sa plece au nevoie de permis special de calatorie. Multi au incercat sa ajunga in alte regiuni ale Italiei imediat ce au aflat de noile restrictii.
Daciana Rudan: ’’De cand cu decretul, am observat vecini care se grabeau cu valizele sa plece din Milano, nu ma pot abtine sa nu ma gandesc ca acest lucru se intampla si in alte blocuri nu doar in al meu. Oamenii au luat cu asalt garile si statiile de autobuz din Milano si nu pot sa nu ma gandesc ca multi sunt romani.″
Gabriela Visan: ″Acum s-a creat destul de multa panica, mai ales dupa inchiderea regiunii Lombardia din Italia.″
Aeroportul Malpensa din Milano nu si-a inchis inca portile si sunt destui cei care au venit pregatiti de zbor, desi mai multe companii aeriene si-au suspendat deja operatiunile in Zona Rosie.
Pentru milanezi, viata merge mai departe, in ciuda restrictiilor. De exemplu, cei care merg la cumparaturi in marile magazine trebuie sa astepte la coada si sa pastreze o distanta de un metru de ceilalti.
Strazile si obiectivele turistice sunt, insa, golite de oameni.
Aceeasi situatie e si in Venetia: restaurantele sunt inchise, iar magazinele, inclusiv farmaciile, au grilajele trase.
Roxana Mihaly: ″Ma aflu in piata San Marco, una dintre cele mai celebre piete din Venetia. Asa cum se poate observa in spate sunt doar cativa oameni se simte o atmosfera de panica atunci cand iesi pe strada.″
Chiar si armata s-a implicat: o pacienta din Cremona, aflata in stare grava, a fost transportata intr-un alt centru de carantina intr-un container special creat pentru a limita sansele de infectare pentru cei din jur.
In aceste conditii, nu e de mirare ca atmosfera este una tensionata. Pentru romanii din regiunile afectate, cea mai mare greseala pe care ar putea s-o faca, spun multi dintre ei, e sa revina in tara.
Roxana Mihaly: ″Atmsofera e ciudata la Venetia, e apocaliptica. Nu m-am gandit sa vin acasa, ma gandesc sa-mi protejez familia. Dupa cum se poate observa si vaporasele care ii transporta pe localnici si turisti circula in aceste zile aproape goale.″
Cei care ies din regiunea aflata in carantina fara acceptul autoritatilor risca sa stea 3 luni dupa gratii sau sa plateasca o amenda de 206 euro, in functie de gravitatea faptei.
Sursa: stirileprotv.ro


