Prima persoana din Statele Unite ale Americii diagnosticata cu coronavirus este tratata intr-un mod special, cu ajutorul unui robot, informeaza Mediafax.

Robotul este echipat cu un stetoscop pentru a monitoriza functiile vitale ale pacientului. De asemenea, robotul ajuta personalul medical sa comunice cu pacientul prin intermediul unui ecran.

George Diaz, seful sectiei de Boli Infectioase din cadrul Providence Regional Medical Center in Everett, din Washington, a declarat pentru CNN ca barbatul in varsta de 30 de ani a fost diagnosticat cu noul tip de virus in cursul zilei de luni. El a mers pe 19 ianuarie la spital si a sustinut ca prezinta simptomele noului virus din China.

Pacientul vizitase recent China si fusese chiar in regiunea Wuhan, locul din care a pornit totul.

S-a intors in Statele Unite pe 15 ianuarie, inainte ca aeroporturile din SUA sa fie echipate cu termoscanere pentru detectarea virusului.

Barbatul in varsta de 30 de ani a fost transportat pe o targa speciala si plasat intr-o zona mai putin populata a spitalului.

„Personalul medical manevreaza robotul astfel incat sa vedem pacientul si sa putem discuta cu el”, a declarat medicul Diaz care a precizat ca robotul ii ajuta sa reduca la minimum contactul direct cu pacientul pentru a preveni eventuala raspandirea a virusului.

Noul virus din China se extinde cu repeziciune in lume. Cinci persoane care ar putea fi infectate sunt sub monitorizare in Scotia si o alta, in Irlanda de Nord. In China, 26 de oameni au murit si peste 800 s-au imbolnavit. 13 cazuri au fost depistate pana acum si in alte tari din Asia. Pentru prima data de la descoperirea virusului, a murit un pacient din afara focarului, la aproape 1.000 de kilometri de punctul zero.

Sursa: