Atena a trimis noaptea trecuta un pachet de reforme si reduceri de cheltuieli in incercarea de a evita iesirea din zona euro. Planul de austeritate ar fi cel mai dur din ultimii ani,mai dur chiar decat cel respins de greci la referendumul din 5 iulie, iar ironia ar putea face ca populistul Alexis Tsipras sa isi puna semnatura pe cele mai radicale masuri de austeritate impuse in ultimii ani in aceasta tara. Inainte de a trimite Eurogrupului, pachetul de reforme mii de greci pro-europeni au protestat aseara la Atena, cerand guvernantilor sa ramana in UE.
Mii de greci s-au adunat aseara in centrul Atenei, pentru a cere autoritatilor schimbari pro-europene. Au scandat lozinci ore in sir, ca sa fie auziti de guvernanti spun ei.
“ Grecia era Europa, înca înaintea europenilor. Grecia a fost Europa pentru ultimii 3 mii de ani. Este imposibil ca Grecia sa paraseasca Europa. Vrem sa ramânem în Europa.”
“ Spunem „Nu!” pentru cei care vor sa ne întoarca la drahma. Credem ca va fi o condamnare nu doar pentru economia noastra, pentru viitorul copiilor nostri, pentru universitati, pentru dezvoltarea culturala, dar si pentru pozitia geopolitica a tarii.”
Atena a trimis noaptea trecuta Eurogroupului, un nou program de reforme, care include o crestere a TVA de la 13 la 23 la suta pentru serviciile de restauratie si la 13% pentru industria hoteliera, precum si reforme in sistemul de pensii si in domeniul public. In plus, Grecia intentioneaza sa elimine scutirea de TVA pentru insulele grecesti, pana la sfarsitul lui 2016. De asemenea, Atena prevede cresterea impozitelor pentru societati si proprietarii de nave. Propunerile vizeaza si cresterea imediata a taxelor pentru produsele de lux si publicitatea la televiziune. Atena mai propune relansarea privatizarilor, inghetate de la sosirea la putere a lui Alexis Tsipras. Planul ar putea crea probleme premierului grec pe plan intern, din partea aripii dure a propriului sau partid, Syriza, dar si a partenerului de coalitie. Aceste propuneri urmeaza sa fie analizate astazi de creditorii internationali, dupa care vor fi transmise maine minisitrilor de finante din zona euro, inainte de summitul care va avea loc duminica la Bruxelles. Intrunirea, insa poate deveni una de criza, in cazul in care masurile propuse de autoritatile elene nu vor fi acceptate. Grecia are o datorie totala de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65 la suta catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7 la suta catre Banca Centrala Europeana. Incepand de la 1 iulie Grecia este, tehnic, in incapacitate de plati. In lipsa acordului, statul elen risca sa nu poata plati deloc datoria de 323 de miliarde de euro. Internautii nu au ezitat sa faca glume pe seama situatiei din Grecia. Mai in gluma, unele femei au propus sa scape tara de faliment si sa sa adopte un grec. Raspunsurile erau diferite, unii au intrebat daca plata se poate efectua in rate. Barbatii, insa, nu s-au lasat si au lansat un raspuns pe site-urile de socializare, in care spun ca ar fi mai bine sa adopte o grecoaica.

