Miliardarul sud-african Elon Musk a negat informatiile potrivit carora ar fi dezactivat sistemul de internet prin satelit Starlink in Crimeea pentru a preveni un atac ucrainean asupra bazei navale a Rusiei de aici, oferind o alta explicatie pentru ceea ce s-a intamplat, scrie hotnews.ro
„Regiunile in cauza nu au fost activate pentru Starlink. Starlink nu a dezactivat nimic”, a scris el pe Twitter, reteaua de socializare pe care a cumparat-o in octombrie anul trecut si pe care a redenumit-o recent in „X”.
El a declarat acest lucru dupa ce a fost interpelat de catre unul dintre utilizatorii platformei sa „raspunda” daca a „prevenit un razboi nuclear”.
Musk a oferit explicatii suplimentare dupa ce i-a fost atrasa atentia ca informatia transmisa in premiera joi de CNN este cuprinsa in cartea sa biografica pe care jurnalistul si autorul american Walter Isaacson a scris-o in colaborare cu el.
„A existat o cerere de urgenta din partea autoritatilor guvernamentale de a activa Starlink pe tot drumul pana la Sevastopol. Intentia evidenta fiind sa scufunde majoritatea flotei ruse ancorate aici. Daca as fi fost de acord cu cererea lor, atunci SpaceX ar fi fost un complice direct intr-un act de razboi major si o escaladare a conflictului”, a spus Elon Musk.
El nu a precizat daca „autoritatile guvernamentale” in cauza au fost cele ucrainene sau americane.
Miliardarul sud-african a lansat apoi un nou apel la pace.
„Ambele parti ar trebui sa convina un armistitiu. Cu fiecare zi care trece, mai multi tineri ucraineni si rusi merg sa moara pentru a cuceri bucati mici de pamant, granitele abia schimbandu-se. Acest lucru nu merita vietile lor”, a mai scris el.
Elon Musk, in centrul unei noi controverse legate de razboiul din Ucraina
Walter Isaacson noteaza in cartea pe care a scris-o cu colaborarea miliardarului ca in 2022 Musk le-a ordonat in secret inginerilor sai sa dezactiveze reteaua de comunicatii prin satelit Starlink din apropierea coastei Crimeii pentru a dejuca un atac ucrainean asupra marinei ruse din Sevastopol, folosind drone maritime.
Potrivit jurnalistului, dronele ucrainene incarcate cu explozibili „s-au apropiat de flota rusa”, dar apoi „au esuat inofensiv la mal”. De altfel, in luna septembrie a anului trecut trecatorii rusi au descoperit o drona maritima cu origini necunoscute pe tarmul Sevastopolului.
Isaacson scrie ca decizia lui Musk a fost motivata de teama unor represalii ale Rusiei, miliardarul considerand ca Moscova ar putea vedea atacul drept un „mini Pearl Harbour”, potrivit CNN, care a obtinut o copie a cartii inainte ca aceasta sa apara in librarii. Ea urmeaza sa fie scoasa la vanzare in cursul acestei luni.
Seful SpaceX ar fi vorbit cu oficiali rusi si a fost increzator dupa aceste conversatii ca Rusia ar putea folosi arme nucleare intr-o astfel de situatie. Biografia il citeaza pe miliardar spunand ca reteaua de satelit nu a fost conceputa pentru conflicte.
„Starlink a fost creat pentru ca oamenii sa poata viziona Netflix, sa se relaxeze, sa se conecteze la internet la scoala si sa faca lucruri pasnice, nu lovituri cu drone”, afirma cartea.
De altfel, in luna februarie a acestui an SpaceX, compania aerospatiala a lui Musk a anuntat ca a interzis Kievului sa foloseasca sistemul Starlink pentru operatiuni militare, o masura aspru criticata de Ucraina in conditiile in care sistemul de internet prin satelit a fost vital pentru trupele sale in special in primele luni ale razboiului.
SpaceX a renuntat insa la obiectii cateva luni mai tarziu, dupa ce Pentagonul a fost de acord sa plateasca pentru utilizarea serviciului de catre Ucraina, cum ceruse Musk inca din octombrie 2022.


