Nimic nu parea sa prevesteasca nenorocirea pentru cele cateva mii de tineri veniti la festivalul din desert in apropierea granitei cu Fasia Gaza. Totul s-a transformat insa intr-un masacru, sute de persoane fiind ucise in atacul neasteptat al Hamas.
Festivalul de muzica Supernova, prezentat drept „o calatorie a unitatii si a iubirii” a inceput vineri in jurul orei 22:00, la doar cateva ore dupa incheierea festivalului religios Sukkot din Israel, care dureaza o saptamana.
Mii de tineri s-au inscris la petrecere, dar nu li s-a spus locatia exacta decat cu cateva ore inainte. Era Kibbutz Re'im, aproape de granita cu Gaza, scrie The Guardian.
Cand soarele a rasarit sambata, petrecerea era inca in toi. Pe cer au aparut mai multe puncte negre mici, surprinse in imagini cu telefonul de un petrecaret. Pe masura ce s-au apropiat, a devenit clar ca erau parapante motorizate care veneau din directia Gaza.
In timp ce militantii Hamas luau cu asalt festivalul, multi dintre participanti au confundat focurile de arma cu muzica.
„Suna de parca ar fi facut parte din muzica”, a povestit un supravietuitor, amintindu-si ca la scurt timp gloantele au inceput sa zboare in jurul sau si al prietenilor care participau la festival.
In panica, oamenii au incercat sa fuga. Barbatii inarmati au urmarit oamenii si trageau in toate partile.
Un supravietuitor, Liran, a povestit ca s-a urcat intr-o masina „si am inceput sa conducem ca nebunii”.
Gili Yoskovich, un alt supravietuitor, a spus ca s-a ascuns sub un copac, prefacandu-se moarta timp de trei ore.
„Am vazut oameni murind de jurul meu. Nu am plans, nu am facut nimic”, a declarat ea pentru BBC. „Respiram si spuneam: „OK, o sa mor. Este in regula, doar respira, doar inchide ochii”.
Multi membri ai familiilor celor care au participat la petrecere au mers duminica la un centru pentru persoane disparute de la o sectie de politie din apropierea aeroportului Ben Gurion. Rudelor li s-a spus sa aduca obiecte, cum ar fi periutele de dinti, care ar putea contine ADN.
Ora Kuperstein precizat ca familia ei il cauta pe nepotul sau in varsta de 21 de ani, care lucra festival cand a fost rapit si dus in Gaza. „Nimeni nu ne-a spus nimic. Nimeni nu ne ajuta. Este haos”, a spus ea pentru stirile Channel 12.
Duminica seara, serviciul de salvare israelian a anuntat ca a recuperat sute de cadavre din zona festivalului. Autoritatile israeliene au spus ca aproximativ 260 de persoane au fost ucise si multe sunt inca date disparute.


