Restrictiile din pandemie i-au impiedicat pe italieni sa-si savureze mancarurile preferate la restaurant, dar multumita unor oameni ca James Osawe, personajul reportajului nostru, au putut primi preparatele dorite direct la usa casei. Este o optiune la indemana pentru clienti, dar o provocare pentru cine face livrarile. Urmariti un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 si Deutsche Welle. Emisiunea e difuzata vinerea la ora 23:30 si in reluare sambata de la ora 19:30.
Cand se lasa noaptea peste Orasul Etern, locuitorilor Romei li se face foame si o armata de curieri ia cu asalt strazile intunecate. James Osawe, in varsta de 28 de ani, este unul dintre ei.
„Traficul din Roma este un cosmar. Sunt multe masini si putini soferi care sa respecte regulile de circulatie. Pe deasupra, mai sunt si gropi. Un drum prin Roma poate fi foarte periculos pentru cineva ca mine”, spune James Osawe.
De cand pandemia a bagat Roma in carantina, oamenii nu mai pot manca in restaurantele preferate. Asa ca firmele mari de livrari profita de situatie.
Pizza, paste si deserturi livrate direct la usa.
„James la telefon - baiatul de la livrari. Sunt in fata cladirii tale. Poti sa cobori, te rog?”
James a platit produsele din banii lui, asa ca e linistit acum ca primeste contravaloarea din partea clientului. E abia prima livrare a noptii.
„In ultima vreme am comandat destul de des. Sunt studenta si stau acasa toata ziua. Nu pot iesi mult, chiar daca imi doresc foarte tare. Seara prefer sa comand de mancare, pentru ca trebuie sa invat”, explica Chiara Di Doro, clienta.
Firmele de livrare cer taxe prea mari pentru micile afaceri
Restaurantele - precum Isola della Pizza din cartierul Prati din Roma - duc dorul clientilor. Din cauza restrictiilor, trebuie sa inchida la 6:00 seara.
„Avem 15 angajati pe care trebuie sa-i platim. Cativa primesc beneficii pe termen scurt, dar nu este suficient. In timpul saptamanii, pur si simplu pierdem bani”, spune Adele Pantalone, proprietara unui restaurant.
Lui Adele nu-i pasa de marile firme de livrare si de aplicatiile digitale. Pentru restaurantele mici, nu sunt rentabile. Doar inscrierea la un astfel de serviciu ar costa intre 300 si 400 de euro, apoi pana la 35% din profiturile sale. Deci, cu regret, trage obloanele la finalul inca unei zile.
„Cu ofertele de pranz si livrarile la cina, ne mentinem pe linia de plutire. E ceea ce ne motiveaza sa continuam, dar, in general, este foarte, foarte greu”, marturiseste Adele Pantalone.
Peste 8.000 de curieri incearca sa-si castige existenta pe strazile Romei
La scurt timp dupa ora inchiderii, curierii pornesc pe strazile Romei. James se orienteaza dupa un cartier promitator, cu o multime de restaurante. E in pole position in cursa nemiloasa pentru comenzi, clienti si ratinguri. Apoi ghinion, bicicleta lui face pana. Este obligat sa faca o oprire in piata, in Piazza Venezia.
„Nu stiu ce s-a intamplat. Este pentru prima data cand fac pana pe strada. Asta-i viata”, spune James Osawe, curier.
Este unul dintre cei peste 8.000 de curieri care incearca sa-si castige existenta pe strazile Romei. Locurile lor de munca sunt foarte nesigure.
James si-a imaginat ca viata va fi mult mai frumoasa aici, cand a sosit din Nigeria in urma cu patru ani.
Pandemia a inrautatit lucrurile pentru multi imigranti precum James. In mod normal, castiga intre 600 si 700 de euro lunar. Urmatorul client nu-l lasa pe James sa urce, din cauza Covid-19. Plateste online si trimite cu liftul un bacsis de 5 euro. Este singurul primit in noaptea asta.
„Tura mea se termina intr-un minut. Cand se va termina, plec acasa. Sper ca maine vor fi mai multe comenzi si ma vor lasa sa lucrez mai mult”, spune James.
Sfarsit. Aplicatia spune ca si-a terminat treaba. E tot mai frig, aici langa Colosseum, anticul amfiteatru al Romei. Dar maine, James, gladiatorul modern, se va intoarce pe campul de lupta al Orasului Etern calare pe bicicleta sa electrica.
Sursa: Digi24.ro


