Astfel, crescatorii norvegieni afla, prin intermediul unei aplicatii, unde le sunt animalele, si daca au ajuns cumva intr-o zona unde risca sa fie atacate de salbaticiuni.
Seppo Koivisto, crescator: “Era greu sa gasim renii într-un spatiu atât de mare, e vorba de 4.000 de km patrati. Era multa munca fizica, trebuia sa mergem mult prin padure ca sa-i gasim.”
În spatiul urias, se iroseau saptamâni întregi, în conditii vitrege, pentru gasirea unor reni rataciti. Crescatorii pot afla si alte informatii importante. Daca animalul petrece un anumit interval de timp nemiscat, atunci dispozivitul transmite un semnal.
Asta poate însemna ca renul a cazut victima râsilor. Crescatorii recupereaza animalul mort si pot cere despagubiri de la stat, lucru aproape imposibil pâna acum.
Aplicatia a fost dezvoltata de Asociatia Crescatorilor de Reni din Norvegia, iar o companie norvegiana de internet asigura conexiunea.
Marele impediment pâna acum a fost crearea unui dispozitiv, cât mai mic, dotat cu o baterie care sa aiba o durata mare de viata.
Gulerul inteligent nu trebuie încarcat decât o data pe an, si costa în jur de 90 de euro. Asociatia a creat si aplicatia care îi avertizeaza pe soferi daca prin preajma soselei se afla reni, care le-ar putea ajunge în fata.


