Sa te iei la intrecere cu politistii e un lucru legal in Colorado. Este, bineinteles, o exceptie. Are loc doar intr-un cadru bine organizat.
Impatimitii curselor de mare viteza ii provoaca pe oamenii legii la o intrecere cu multi cai putere.
Dar, spre deosebire de interventiile de zi cu zi, de aceasta data agentii nu castiga mereu.
Pentru multi soferi certati cu legea, in general, fuga de politisti nu se incheie cu bine. Dar in Colorado, un eveniment organizat chiar de politia rutiera le da conducatorilor auto ocazia sa isi ia revansa.
Terenul de curse legale pentru soferii pasionati de viteza se afla langa orasul Denver, iar evenimentul are loc in fiecare zi de miercuri, pe timpul verii.
Toate masinile care participa la aceasta cursa trebuie sa treaca de o inspectie tehnica inainte de a-si lua locul la start. In tabara adversa, politistii nu au tot timpul norocul de partea lor.
Uneori, cand au langa ei un adversar bun, se lasa din start pagubasi.
Politist: „Nu vom incerca sa castigam in fata unui McLaren! Cauciucurile acelei masini costa mai mult decat masina noastra”.
Evenimentul are loc in fiecare vara, de doua decenii. Autoritatile spun ca, in acest fel, pasionatii de viteza isi pot face de cap intr-un mediu cat de cat sigur.
Sursa: Digi24.ro

