Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs in noaptea de duminica spre luni, in judetul Vrancea, Romania. Un alt seism, cu magnitudinea 3,9, a avut loc duminica dupa-amiaza, fiind cel mai puternic inregistrat in acest an.
Potrivit Institutului National pentru Fizica Pamântului, cutremurul cu magnitudinea 3,4 a avut loc la ora 01.56, la o adâncime de 82,8 kilometri.
Un seism cu magnitudinea 3,9 s-a produs duminica, la ora 15.15, fiind cel mai puternic înregistrat de la începutul acestui an. Sâmbata, în judetul Buzau au avut loc doua seisme cu magnitudinea 3,4, respectiv 2,6.
Cel mai puternic cutremur înregistrat anul trecut s-a produs în 8 februarie, în Vrancea, si a avut magnitudinea 5, fiind resimtit si la Bucuresti.


