Curiozitate amestecata cu teama. Neliniste acompaniata de foarte mult zgomot. Toata lumea de la vest de Moscova incearca sa intre in mintea lui Vladimir Putin, cu speranta ca va reusi sa descalceasca tabloul pe care liderul de la Kremlin l-a desenat in ultimele doua luni la granita cu Ucraina. Nu stim nici care e obiectivul final al Kremlinului din aceasta poveste, obiectiv in functie de care se poate trasa un posibil scenariu de razboi. Singura certitudine e ca nimeni nu poate spune sigur daca va fi razboi sau nu. Nu stim ce ne rezerva viitorul. Chiar daca prezentul arata sumbru.
Certitudinile acumulate in ultimele saptamani sunt mai degraba ingrijoratoare si par sa incline balanta in directia rezolvarii pe cale militara a actualei crize de la granita ruso-ucraineana: avem 127.000 de militari rusi masati in acest moment in regiune, in vreme ce asa-numitele trenuri siberiene continua sa se deplaseze spre frontiera ucraineana.
Tarile NATO au trimis deja arme si tehnica militara Ucrainei, in special sisteme antitanc de ultima generatie. Negocierile NATO-Rusia au esuat pe banda rulanta, mai ales in conditiile in care Rusia a pus conditii inacceptabile Aliantei Nord-Atlantice, precum
Recent, secretarul de stat american a amenintat direct Kremlinul ca, daca un militar rus pune piciorul in Ucraina, acest lucru va declansa un raspuns sever din partea SUA.
Si totusi, ce-ar fi daca Putin decide ca militarii rusi „sa puna piciorul” in Ucraina? Analist: „E greu de imaginat un plan rusesc fara control teritorial”
„Sunt cateva elemente comune pentru orice fel de abordare care presupune un razboi”, a declarat, pentru digi24.ro, Claudiu Degeratu, expert in securitate nationala si politici de aparare. „In primul rand, vom avea o pregatire de cel putin 1-2 luni, informationala, economica si diplomatica, din partea Federatiei Ruse”, a adaugat analistul.
Abia dupa epuizarea completa a acestor campanii, se va putea trece la activitati militare. Dar ce inseamna, in cultura Moscovei, „activitati militare”?

„Asta, pentru rusi, inseamna control teritorial. E greu de imaginat un plan rusesc fara control teritorial. Asta inseamna forte terestre”, a explicat Degeratu.
Expertii si analistii militari au identificat patru posibile obiective pentru Putin, din care se pot extrage patru scenarii de razboi:
- Ocuparea si anexarea regiunii separatiste Donbas din Ucraina
- Atac venit din Crimeea cu scopul de a uni „fasia de teren” pana la Donbas
- Atac sustinut spre vest, pana la ocuparea Odesei - ceea ce ar taia complet accesul Ucrainei la Marea Neagra
- invadarea totala a Ucrainei, intr-o ofensiva venita din trei directii (sud, Belarus si Transnistria)
„Daca discutam de razboi in care sa Rusia sa anihileze Kievul si sa ocupe jumatate de Ucraina, am avea scenariu conventional cu peste 150 de mii de soldati implicati, dar e putin probabil. Acest razboi e putin probabil”, este de parere Claudiu Degeratu.
Daca invadeaza rusii Ucraina, pot ajunge pana la gurile Dunarii? Psihologic suna bine, militar nu
Obsesia atingerii gurilor Dunarii de catre Rusia lui Putin a revenit in atentie odata cu anexarea ilegala a Crimeii, in 2014. Partizanii acestei teze sustin ca Putin isi doreste sa revina astfel la fosta frontiera a URSS-ului cu Romania (adica NATO), pe bratul Chilia al Dunarii.
„Scenariul referitor la capacitatea armatei ruse de a atinge gurile Dunarii nu este un worst case scenario, dupa parerea mea. Cel mai prost scenariu e ca Ucraina sa devina o tara pro-ruseasca. Acolo e, de fapt, marea problema”, a atras atentia Degeratu.
Acesta ar fi obiectivul principal al Kremlinului: schimbarea orientarii strategice a Ucrainei, care poate fi facuta inclusiv prin lovituri de stat sau promovarea unui lider politic agreat de Moscova.

Claudiu Degeratu spune ca un astfel de scenariu e mult mai periculos, dar si mai usor de pus in practica decat o ofensiva all-in care sa duca armata rusa pana la Dunare.
Sa avem instalat un lider pro-moscovit la Kiev e mult mai periculos decat o prezenta la gurile Dunarii. E foarte simplu pentru rusi sa ocupe Insula Serpilor si nu au nevoie sa patruleze prin Delta. E de ajuns sa controleze Insula Serpilor sau Odesa. De la Odesa controlezi foarte usor gurile Dunarii
Gurile Dunarii, daca ar fi atinse teoretic de rusi, s-ar transforma automat intr-un avanpost greu de aparat. „Extinderea unei suprafete, sub controlul armatei ruse, de la Odesa pana la gurile Dunarii e foarte costisitoare si usor de anihilat. Psihologic, suna bine, dar din punct de vedere militar, pe teren, e un cost imens”, a spus Degeratu.
Rusii ar prefera mai degraba razboiul hibrid, in locul „stilului american” cu lovituri aeriene care sa loveasca Kievul
Expertul roman in politici de aparare crede ca, in caz de razboi, atacurile cibernetice si razboiul electronic din partea Moscovei vor fi „masive” in primele zile..
„Nu vad stilul american, cu salve de rachete care sa loveasca capitala sau alte zone. Dupa parerea mea, Putin inca prefera sa foloeseasca, la inceput, o combinatie intre fortele speciale rusesti si cele separatiste. Un fel de actiuni semi-acoperite, mai hibride. Asta depinde de scara razboiului, la ce scara planifica razboiul Putin”, a spus Degeratu.
Acest lucru nu exclude lovirea si neutralizarea obiectivelor strategice cu munitii de precizie, precum rachete cu raza medie Iskander, sau rachete de croaziera de tip Kalibr, lansate de pe submarine.

Nu este insa exclus ca populatia civila sa fie vizata direct: pe langa razboiul psihologic si obisnuitele dezinformari, rusii ar putea recurge inclusiv la actiuni de sabotaj sau chiar atentate. „Asta inseamna folosirea violentei impotriva populatiei: de la bombe si atentate, pana la asasinate de lideri locali. Cam asta e tipul de razboi”.
Astfel. Ucraina ar putea fi supusa unui atac fara precedent, conform politologului Cristian Pirvulescu. Rusia va declansa fara indoiala atacul asupra Ucrainei, necunoscuta este cat de mult va patrunde in teritoriul acestei tari.
„Atacul pe care il asteptam e posibil sa fie unul necrutator, un atac aerian si cu rachete. Multi vorbesc despre tancuri, dar va fi probabil pregatit de un atac de razboi de secol XXI”, a spus politologul Cristian Pirvulescu la Digi24.
Cat si cum poate rezista armata ucraineana in cazul unei invazii rusesti
Ucraina nu ar putea face fata unei invazii pe scara mare a Rusiei, dar militarii ucraineni ar putea provoca pierderi serioase rusilor, se arata intr-o analiza RAND realizata in luna decembrie 2021.
Din 2014, SUA a trimis Ucrainei armament in valoare de peste 2,5 miliarde de dolari, inclusiv radare pentru artilerie (pentru depistarea pozitiilor artileriei inamice) si in special rachete antitanc Javelin, de ultima generatie, care le vor da - la propriu- batai serioase de cap tanchistilor rusi.

Astfel, chiar daca dispune in acest moment de capacitatea de a face mult rau Ucrainei, Vladimir Putin nu isi permite sa transforme un eventual razboi in regiune intr-un nou Afganistan. Rusii pot fi victoriosi in primele etape ale unei invazii, dar au mari sanse sa transforme zonele ocupate in focare de insurgenta locale, unde fortele de ocupatie vor fi extrem de vulnerabile in fata atacurilor de gherila


