Danemarca schimba legislatia divortului. Astfel, cuplurile care vor dori sa rupa casatoria, vor trebui sa urmeze un curs psihologic. Materia se gaseste pe o aplicatie si se refera doar la persoanele casatorite care au copii. Masura a fost luata in tara in care jumatate din casnicii se incheie cu divort, potrivit unor date din 2017.


Danemarca este considerata cea mai fericita tara din lume pe de o parte. De cealalta parte, statul se confrunta cu cea mai inalta rata de divort din Vestul Europei. Din aprilie, cuplurile cu copii, care vor dori sa se desparta, vor fi obligate sa treaca printr-un curs. Profesorul care a contribuit la crearea materiei a explicat in ce consta acesta.

Gert MARTIN HALD, PROFESOR UNIVERSITATEA DIN COPENHAGA: “Scopul cursului este de a transmite cuplurilor informatii despre efectele adverse ale divortului. Intentia nu este de a descuraja divorturile, ci de a ajuta partenerii sa faca fata acestui proces.”

 Cursul poate fi descarcat pe mobil. Acesta invata partenerii cum sa comunice intre ei si sa inteleaga reactiile copiilor la ceea ce se intampla.

Gert MARTIN HALD, PROFESOR UNIVERSITATEA DIN COPENHAGA: “Divorturile au loc prematur si cred ca o perioada de trei luni de reflectie ar fi benefica.”

 Danezii pot da la divort printr-o procedura online si obtin certificatul destul de repede.