După înmormântarea Papei Francisc, atenţia lumii se îndreaptă acum spre alegerea noului suveran pontif. Cardinalii Bisericii Catolice s-au întâlnit azi la Vatican pentru a stabili data începerii Conclavului. Astfel, votul pentru alegerea noului lider al Bisericii Catolice va avea loc începând cu 7 mai.

Cardinalii romano-catolici se vor reuni într-un conclav secret pentru a-l alege pe noul lider al Bisericii Catolice începând cu 7 mai.
Data a fost decisă azi în timpul unei reuniuni cu ușile închise a cardinalilor la Vatican, prima de la funeraliile Papei Francisc de sâmbătă. Înainte de întâlnire  mulți membri ai Colegiului Cardinalilor s-au alăturat miilor de enoriași pentru a-i aduce un omagiu lui Francisc la mormântul său din Bazilica Sfânta Maria Majiore.

Cardinalii au fost întrebați despre conclav și despre alegerea unui nou Papă.

Osoro SIERRA, CARDINAL: „Cu mare pasiune, optimism, seninătate, pace... și cu entuziasm, toți, să căutăm ce e mai bun pentru viața Bisericii.
Cum ar trebui să fie noul Papă?
-Dumnezeu știe cum ar trebui să fie. Îl punem în mâinile lui Dumnezeu; cu siguranță se va dovedi mai bine decât dacă l-am plasa în ale noastre.
Știți deja pe cine veți vota?
- Eu? Da. “

Potrivit noilor reguli, valabile de la 22 ianuarie 2025, dintre cei 252 de cardinali ai Bisericii Catolice, doar cei cu vârsta sub 80 de ani pot participa la scrutinul secret. La momentul decesului lui Francisc, erau 135 de cardinali, care sunt astfel eligibili să participe la conclav. Cu toate acestea, nu se ştie dacă toţi vor fi prezenţi.

Sean Baptist BRADY, CARDINAL: "Ce credeți despre Conclav va fi scurt sau lung?
Nu știu.”

Cu excepţia primei zile, când se organizează un singur tur de scrutin, cardinalii organizează două sesiuni de vot pe zi până când un candidat obţine majoritatea de două treimi plus unu. Toţi participanţii sunt obligaţi să păstreze secretul votului.
Odată ce un nou papă este ales, un fum alb se înalţă dintr-un coş de pe acoperişul Capelei Sixtine. Semnalele cu fum sunt aşteptate în jurul prânzului şi la ora locală 19:00 în fiecare zi de votare. 

Cardinalul DOLAN, ARHIEPISCOPUL NEW YORK-ULUI: “Papii nu se schimbă în substanță, ei se schimbă în stil și toată lumea a apreciat stilul Papei Francisc, știți cât de umil, cât de simplu își amintește toată lumea că este aproape ca și cum toată lumea are o poveste cu Papa Francisc, așa că cu siguranță ne dorim pe cineva cu stilul lui grațios, umil, simplu și iubitor. El a fost un Papă al inimii. Dar de asemenea, aș spune da, dar Benedict avea intelectul. Ioan Paul al II-lea a avut acea convingere a sufletului.”

Precedentele două conclavuri, care au avut loc în 2005 și 2013, au durat doar două zile. Dar se așteaptă ca acest conclav să dureze mai mult, deoarece mulți dintre cardinalii numiți de Papa Francisc nu s-au mai întâlnit niciodată între ei. Durata medie a ultimelor 10 conclavuri a fost de trei zile. Un conclav din secolul al 13-lea a durat doi ani, nouă luni şi două zile.