2019 ar trebui sa fie ultimul an in care ora se schimba obligatoriu, insa calendarul precis al masurilor in acest sens ar urma sa fie dezvaluit abia acum.
Ministrii Transporturilor din tarile Uniunii Europene vor prezenta calendarul reformei schimbarii orei de vara, dupa ce majoritatea cetatenilor europeni s-au pronuntat pentru renuntarea la schimbarea orei, scrie Le Figaro.
În septembrie, Comisia Europeana a propus, oficial, renuntarea la practica trecerii de la ora de vara la ora de iarna. În discursul sau despre starea Uniunii Europene presedintele Jean-Claude Juncker a declarat atunci ca statele membre trebuie sa decide singure daca ramân la ora de vara sau adopta ora de iarna. Ministrii Transporturilor din UE s-au reunit o luna mai târziu în Austria si au recomandat ca termenul de aplicare sa fie amânat pentru a se ajunge la un acord între statele membre. Suedia, Marea Britanie si Polonia vor sa ramâna la sistemul actual.
Daca unele tari UE vor mentine ora de vara, iar altele vor renunta la ea, transporturile, mai ales cele aeriene, vor fi afectate, sustin oficialii.Ministrii Transporturilor ar trebui sa anunte un calendar precis luni, 3 decembrie. Desi comisarul european Violeta Bulc a recunoscut ca e nevoie de mai mult timp, obiectivul ramâne anul 2019.
Teoretic, ultima trecere obligatorie la ora de vara ar trebui sa aiba loc duminica, 31 martie 2019. Comisia Europeana a oferit libertatea alegerii “o data pentru totdeauna” a uneia dintre cele doua optiuni. Propunerea Comisiei va fi examinata de Parlamentul European si de Consiliul European, si fiecare dintre cele doua institutii trebuie sa-si dea acordul. Pentru a permite o tranzitie fara probleme, conform propunerii Comisiei, fiecare stat membru ar trebui sa comunice, pâna în aprilie anul viitor, daca intentioneaza sa aplice în mod permanent ora de vara, respectiv pe cea de iarna.


