Fondatorul Facebook Mark Zuckerberg a lansat un avertisment pentru utilizatorii care fac capturi de ecran cu conversatiile de pe chat-urile din aplicatia Messenger, scrie The Independent.
Zuckerberg a transmis vineri ca o actualizare a aplicatiei Messenger va notifica utilizatorii daca cineva a facut un screenshot la conversatia lor.
„O noua actualizare pentru chat-urile criptate din Messenger, astfel incat sa primiti o notificare daca cineva face captura de ecran la un mesaj care dispare”, a scris Zuckerberg, care a atasat si cu o captura de ecran a unei conversatii cu sotia sa, Priscilla Chan.
„Adaugam, de asemenea, GIF-uri, autocolante si reactii si la chat-urile criptate”, a mai spus el.
Anuntul fondatorului companiei vine dupa un update la Facebook Messenger care le permite utilizatorilor sa seteze mesajele sa dispara dupa o anumita perioada de timp.
Aceasta nou functie este deja disponibila utilizatorilor din SUA si urmeaza sa fie implementata si in Europa in urmatoarele saptamani.
Aceste actualizari vor fi disponibile si in aplicatia Instagram, detinuta de tot de Meta, la fel ca Facebook.


