De Craciun, italienii ii pot avea in casa pe Donald Trump sau Kim Jong-Un. Artizanii din Napoli au gasit inspiratie in evenimentele internationale pentru a crea figurine cu care oamenii sa-si decoreze casa de sarbatori. Liderul de la Washington si cel de la Phenian sunt vedetele acestui sezon si se vand foarte repede, spun comerciantii.
De Craciun, italienii obisnuiesc sa recreeze, cu figurine din lut, scena nasterii Domnului. In ultimii ani insa, pe langa personajele cheie, pruncul Isus si Fecioara Maria, si-au facut loc si personalitatile politice. Pentru sarbatorile din acest an, un barbat a creat un duet exploziv – presedintele american Donald Trump, cu un par ca de aur, si liderul nord-coreean, Kim Jon-Un, care tine strans in brate o racheta nucleara.
Marco FERRIGNO, ARTIZAN: ”Am ales personajele in spirit de gluma si sper sa ramana o gluma. Sunt doua personalitati care incep sa ma inspaimante prin felul in care se confrunta. Le vand celor care vor sa ofere un cadou care sa provoace rasul.”
Pe rafturi, cumparatorii pot gasi si figurine cu Vladimir Putin, Papa Francisc, regina Elisabeta, printul Williams si ducesa Kate.
”Am cumparat figurina cu Trump, cat si cu Putin. Ei vor face parte din colectia mea in scena nasterii Domnului. Il voi pune pe Trump in partea dreapta, pe Putin in partea stanga si pe Papa Francisc in mijloc, ca sa faca pace in lume”
Fiecare figurina este creata manual, iar munca dureaza cel putin o zi. Cele mici sunt vandute cu 20 de euro bucata, iar cele de aproape jumatate de metru, cu 250 de euro. Artizanul spune ca in acest an figurinele cu personalitatile politice s-au vandut foarte repede.

