Numirea Laurei Codruta Kovesi in fruntea Parchetului UE este oficializata si in acte. Presedintele Parlamentului European, David Sassoli, si ministrul finlandez pentru afaceri europene, Tytti Tuppurainen, ca reprezentanta a Presedintiei rotative a Consiliului UE, au semnat miercuri, intr-o ceremonie care a avut loc la Parlamentul European din Strasbourg, decizia de numire a procurorului-sef european in persoana Laurei Codruta Kovesi.
Parchetul European va fi un organism independent al Uniunii Europene, responsabil cu investigarea, urmarirea penala si trimiterea in judecata a autorilor infractiunilor impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Parlamentul European a aprobat la 17 octombrie numirea Laurei Codruta Kovesi in fruntea nou infiintatului Parchet European. Decizia Parlamentului European a fost luata la nivelul Conferintei Presedintilor, organism care ii reuneste pe liderii grupurilor politice din PE si pe presedintele Parlamentului European.
In septembrie, negociatorii din partea Parlamentului European si a Consiliului European cazusera de acord pentru a o numi pe Laura Codruta Kovesi in aceasta functie.


