Un tribunal din cantonul Valais a dispus luni plasarea în arest preventiv a lui Jacques Moretti, coproprietar al barului din stațiunea de schi elvețiană Crans-Montana distrus de un incendiu în noaptea de Anul Nou, „pentru o perioadă inițială de trei luni”, informează AFP, transmite hotnews.ro.

Tribunalul pentru măsuri coercitive (TMC) din cantonul Valais a explicat într-un comunicat că a luat această măsură „din cauza existenței unui risc de fugă, singurul risc invocat de parchetul” din Valais.

Tribunalul „va fi însă dispus să ridice arestul preventiv în schimbul diverselor măsuri solicitate în mod subsidiar de către procuratură, printre care în special plata unei cauțiuni, aceste măsuri părând adecvate pentru a contracara riscul de fugă”.

„Deoarece stabilirea garanțiilor necesită o anchetă minuțioasă, privarea de libertate trebuie să prevaleze între timp”, a menționat instanța.

Cei doi soți francezi, coproprietarii barului și principalii acuzați în ancheta deschisă după această tragedie care a făcut 40 de morți și 116 răniți, au fost audiați vineri de procuratura din Sion, în Valais.

„Doamna Jessica Moretti a luat cunoștință de decizia pronunțată” luni de tribunal, „care îi va permite soțului său, odată îndeplinite condițiile, să-și recâștige libertatea”, au indicat avocații cuplului, într-un comunicat.

„Această autoritate a evaluat corect angajamentul necondiționat al Jessicăi Moretti și al soțului ei de a nu se sustrage acestei încercări judiciare pe care o vor înfrunta împreună”, au adăugat avocații.

Procuratura a solicitat tribunalului „punerea în arest preventiv a administratorului și, în subsidiar, măsuri alternative”, considerând că riscul de fugă este „concret”.

Această privare de libertate era solicitată de mai multe zile de către avocații familiilor victimelor, foarte critici față de modul în care procedura a fost condusă până în prezent de autoritățile cantonale, în special în ceea ce privește libertatea acordată cuplului de proprietari.

În ceea ce o privește pe Jessica Moretti, procuratura a considerat vineri că „având în vedere parcursul ei și legăturile personale (…) o cerere de măsuri alternative permite compensarea riscului de fugă”.

„În această dimineață, tatăl unui copil ars de viu mi-a spus: «A murit ca în război, așa că acum este război». Prin urmare, nu putem fi decât foarte imperfect satisfăcuți de plasarea în arest preventiv, pentru moment, a unui singur administrator”, a spus, pentru AFP, avocatul Sébastien Fanti, care reprezintă patru familii persoanelor rănite în incendiu.

Avocatul Romain Jordan, care reprezintă mai multe familii, nu a dorit să comenteze. „Clienții mei sunt însă foarte îngrijorați de riscul ca probele să fie distruse sau alterate, iar mărturiile influențate sau denaturate. Ce măsuri sunt luate pentru a remedia această situație?”, a subliniat el.

„Neglijență”

Avocatul Jean-Luc Addor, reprezentantul familiei unei victime, a declarat luni pentru AFP că este îngrijorat de faptul că procuratura nu ia în considerare „riscul unei înțelegeri secrete”.

Conform primelor elemente ale anchetei, tragedia a fost provocată de lumânări care au intrat în contact cu spuma acustică instalată pe tavanul subsolului localului.

Se pun întrebări și cu privire la prezența și accesul la stingătoarele de incendiu, precum și la faptul că barul Le Constellation nu avea căi de evacuare conforme cu legea. Cuplul este suspectat de „omucidere din neglijență, vătămare corporală din neglijență și incendiu din neglijență”.

La finalul anchetei, procuratura va decide dacă va închide dosarul sau va emite un act de acuzare în vederea unui eventual proces. Până atunci, prezumția de nevinovăție prevalează.

Cuplul de francezi fusese deja audiat de anchetatori, la câteva ore după tragedie, „în calitate de persoane chemate să furnizeze informații”. Jacques Moretti le-a explicat anchetatorilor că a descoperit imediat după incendiu că o „ușă de serviciu” era „încuiată din interior”, potrivit unor extrase din procesele-verbale publicate de mai multe publicații de presă franceze și elvețiene, a căror autenticitate a fost confirmată pentru AFP de o sursă apropiată dosarului.

Moretti a povestit că a găsit mai multe persoane întinse în spatele acestei uși după ce a deschis-o.

Oficialii din localitatea Crans-Montana au recunoscut, la rândul lor, că nu s-a efectuat nicio inspecție de siguranță și incendiu a barului din 2019, ceea ce a stârnit consternarea unor familii ale victimelor.