Rusia si Arabia Saudita au ajuns luna trecuta la un acord privat pentru cresterea productiei de petrol si, astfel, franarea majorarii pretului.
Cei doi mari producatori mondiali de titei a informat SUA despre acest acord înaintea unei întâlniri cu alti producatori de petrol care a avut loc la Alger, au declarat, pentru Reuters, mai multe surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.
Presedintele SUA, Donald Trump, a dat vina pe Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) pentru pretul ridicat al petrolului si a cerut acesteia sa îsi majoreze productia pentru a face posibila o scadere a pretului combustibililor la pompa înaintea alegerilor pentru Congresul SUA, care vor avea loc în data de 6 noiembrie.
Sursele citate de Reuters sustin ca luna trecuta ministrul saudit al Energiei, Khalid al-Falih, si omologul sau rus, Alexander Novak, au avut o serie de întâlniri la care au convenit sa îsi majoreze productia de petrol începând din luna septembrie si pâna în luna decembrie a acestui an, în conditiile în care atunci cotatia titeiului se îndrepta spre nivelul de 80 de dolari per baril. În prezent, un baril de petrol este cotat la peste 85 de dolari.
"Rusii si sauditii au convenit sa pompeze mai mult petrol pe piata, însa au decis sa faca acest lucru pe tacute, pentru a nu parea ca actioneaza la comanda lui Trump", a declarat una dintre surse.
"Ministrul saudit al Energiei l-a informat pe secretarul american al Energiei, Rick Perry, ca Arabia Saudita îsi va majora productia daca clientii sai vor cere mai mult petrol", a declarat o alta sursa.
Miercuri, un baril de titei Brent era cotat la 85,30 dolari, în crestere cu 0,6%, în timp ce barilul de titei U.S. West Texas Intermediate (WTI) era stabilit la 75,55 dolari, în crestere cu 0,4%. În perioada care a trecut de la mijlocul lunii august si pâna în prezent, cotatia petrolului Brent si WTI a crescut cu aproximativ 20%, respectiv 17%.


