Decizie controversată în Rusia. Duma de stat a aprobat, în prima lectură, o lege care extinde competența președintelui rus de a autoriza desfășurarea forțelor armate în străinătate pentru a „proteja cetățenii ruși”.
Conform documentului, liderul de la Kremlin va putea trimite armata rusă pentru operațiuni în alte țări în cazul arestării, detenției sau altor forme de urmărire penală a cetățenilor ruși.
Acest lucru se referă la măsurile luate de instanțele altor state și de organizațiile judiciare internaționale pe care Moscova nu le recunoaște, se explică în lege.
Experții văd decizia ca pe un precedent periculos și spun că măsura extinde puterile militare ale Kremlinului și crește riscurile de escaladare. Ca să intre în vigoare, proiectul urmează să fie aprobat în lectură finală.

