Companiile aeriene pot fi facute responsabile, in baza legislatiei europene, pentru raniri provocate de cafeaua fierbinte varsata la bordul avioanelor lor, a decis Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), sesizata sa se pronunte intr-un caz ce vizeaza o companie austriaca aflata in prezent in insolventa.
Victima a cerut despagubiri companiei aviatice dupa ce cafeaua servita tatalui ei si asezata pe tavita pliabila s-a rasturnat si a oparit-o.
Incidentul a avut loc in 2015, cand victima avea doar 6 ani, in timpul unei curse Palma de Mallorca - Viena.
Compania austriaca a argumentat ca este raspunzatoare doar pentru accidente datorate riscurilor de zbor tipice, iar cazul in speta a ajuns in fata Curtii europene de la Luxemburg.
Aceasta a respins argumentul invocat de companiei, precizand ca in baza Conventiei de la Montreal prin accidente nu se inteleg doar evenimente cauzate de riscurile de zbor tipice sau legate de miscarile avionului.
"Conceptul de accident acopera toate situatiile ce pot surveni la bordul unui avion in care un obiect folosit atunci cand sunt serviti pasagerii i-a cauzat o ranire fizica unui pasager", a scris CJUE in decizia sa.
Compania aviatica isi poate limita raspunderea doar daca dovedeste ca pasagerul a contribuit la respectiva dauna, sau ca aceasta nu a fost cauzata de neglijenta din partea personalului sau, mai noteaza justitia europeana.
Cazul respectiv se va intoarce acum la Curtea Suprema austriaca pentru verdictul final.
Sursa: digi24.ro


