Fosta sotie a lui Dan Condrea spune ca patronul Hexi Pharma a fost agent SIE si ca a fost filat de SRI. Aceasta cere Tribunalului Bucuresti custodia copilului pe care il are cu Dan Condrea.
“Dan Condrea a fost agent SIE. Stiu pentru ca l-am intrebat si nu mi-a raspuns nimic, desi el imi raspundea mereu la intrebari. Daca nu mi-a raspuns, inseamna ca era agent SIE. In tot anturajul nostru erau ofiteri SIE si SRI”, a spus Laura Georgescu, la Tribunalul Bucuresti, unde se judeca o cerere depusa de aceasta in ianuarie, pentru stabilirea programului de vizitare a copilului lor, care era in custodia lui Dan Condrea, scrie News.ro.
Laura Georgescu a mai spus ca are o lista cu numele unor politiceni care ar fi primit bani pentru ca afacerile Hexi Pharma sa fie protejate.
“In cadrul Hexi Pharma, protectia a venit de la Comisia de la Camera de Sanatate”, a spus fosta sotie a lui Condrea.
Dupa decesul lui Dan Condrea, fosta sotie a acestuia cere instantei sa ii acorde custodia copilului lor.
Comisia SRI a aratat, in urma controlului suplimentar asupra Serviciului, ca Hexi Pharma, Dan Condrea sau alti reprezentanti ai firmei nu au constituit “un caz de securitate nationala”, iar acestia “nu au facut obiectul unor mandate de securitate nationala sau masuri de supraveghere operativa”.
Procurorii de la Parchetul General sustin ca moartea patronului Hexi Pharma a fost una violenta, nu s-au constatat leziuni care pot avea alt mecanism de producere decat accidentul auto.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, concluziile provizorii ale autopsiei efectuate de catre Serviciul de Medicina Legala Ilfov au relevat faptul ca "moartea victimei a fost violenta, iar leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin loviri de corpuri si planuri dure, cat si prin strivire de componentele unui autovehicul, ca urmare a unui impact cu un obstacol (politraumatism rutier) si sunt in legatura de cauzalitate directa neconditionata cu decesul".
"Totodata, concluziile provizorii au stabilit ca nu s-au constatat leziuni fara caracter vital sau leziuni care pot avea alt mecanism de producere decat cel mentionat mai sus(...). Victima a fost recunoscuta fara echivoc de catre concubina sa, inclusiv dupa semne particulare", se mai arata in comunicat.
Parchetul General anunta ca in cadrul anchetei urmeaza a fi efectuate analize ADN.
De asemenea, la cercetarea la fata locului au fost identificate telefoanele lui Dan Condrea, asupra carora sunt in derulare proceduri de perchezitie informatica, precum si cartea de identitate si permisul de conducere al acestuia.
Disparitia brutala a omului de afaceri, Dan Condrea, inchide piste importante in ancheta demarata de Parchetul General cu privire la scandalul dezinfectantilor diluati.
Unii sunt convinsi, ca s-a sinucis, altii cred ca cineva ar fi vrut sa ii inchida gura omului de afaceri.
Miercuri au continuat audierile la Parchetul General in cazul accidentului rutier care a dus la moartea lui Dan Condrea.
Asta in timp ce la cimitirul Sfanta Vineri din Bucuresti, patronul Hexi Pharma a fost inmormantat.
Cea mai importanta declaratie in cazul mortii lui Dan Condrea a fost atasata la dosar de procurorii Parchetului General. Ea apartine Gabrielei Pelin, ultima persoana care l-a vazut pe patronul Hexi Pharma in viata, la volanul masinii sale, cu doar cateva minute inainte sa se izbeasca violent de un copac de pe marginea drumului.
Femeia, care sustine ca a sosit prima langa masina zdrobita care fumega, a povestit in amanunt cum a perceput ea ca s-au intamplat lucrurile pe sosea.
Declaratia se potriveste cu ce a afirmat si actuala parterenera de viata a lui Condrea. Si anume ca barbatul a sunat-o de mai multe ori si ca a la un moment dat a pierdut legatura cu el.
Gabriela Pelin a sunat la 112 si a cerut ajutor. Declaratia Gabrielei Pelin intra in puzzel - ul inca neclar in cazul mortii lui Dan Condrea. A pierdut controlul volanului omul de afaceri? A decis brusc sa isi curme viata? Ori a fost impins catre sinucidere?
Pe de alta parte, funerariile omului de afaceri au inceput la ora 13:30. Familia a cerut intimitate, asa ca paznicii cimitirului Sfanta Vineri s-au asigurat ca nicio persoana straina nu are acces in incinta. Capela a fost pazita de agenti de paza angajati de familie.
Ceremonialul a durat aproxiamtiv o ora, iar la final reprezenanti legali ai familiei nu au facut declaratii.


