Mai multe spitale raionale si centre ale medicilor de familie din raioanele Soldanesti, Rezina, Floresti, Dubasari, Criuleni si Causeni au ramas fara medici din cauza starii de urgenta decretata de liderul de la Tiraspol la 17 martie. Aproape 100 de doctori si lucratori medicali au anuntat Biroul Politici de Reintegrare de la Chisinau ca nu pot sa mearga la lucru din cauza interdictiei Tiraspolului. In acelasi timp, angajatii din Rezina ai Uzinei Metalurgice din Rabnita circula fara nicio problema, scrie anticoruptie.md
In plina perioada de pandemie, medicii din Transnistria raman singura categorie obligata sa respecte regimul de carantina, 14 zile, in cazul in care merg la lucru in institutiile medicale aflate pe teritoriul controlat de autoritatile constitutionale de la Chisinau. Cu toate acestea, autoritatile constitutionale acorda asistenta regimului secesionist de pe malul stang al Nistrului in ce priveste posibilitatea sa efectueze testele de laborator la Chisinau, deoarece se afla in imposibilitatea tehnica de a le realiza.
Potrivit sefilor institutiilor medicale contactati de reporterii Centrul de Investigatii Jurnalistice din Moldova, Tiraspolul isi motiveaza decizia prin faptul ca doctorii reprezinta o categorie vulnerabila la contractarea virusului si o eventuala circulatie libera a lor pe cele doua maluri ale Nistrului ar spori pericolul de contaminare a populatiei din stanga Nistrului.
Foto simbol. Sursa: gov.md
Rezina–Rabnita. Spitalul Raional Rezina are 17 angajati din Rabnita, „practic toti specialisti de baza”, sustine sefa institutiei, Nina Postu. Toti acestia nu pot sa vina la serviciu de aproape o luna, din 17 martie, din cauza starii de urgenta de regimul de la Tiraspol. Celor 17 medici le-au fost acordate concedii platite.
„Am incercat sa rezolv problema la nivelul Biroului Politici de Reintegrare. Lor li se permite sa treaca in aceasta parte, dar ei trebuie sa ramana aici. Avem nevoie de un medic chiar sa stea aici, restul au copii mici, parinti bolnavi si nu pot sa ramana”, ne-a declarat sefa institutiei medicale.
Din cauza acestor absente, adauga Nina Postu, medicii ramasi se descurca foarte greu. Majoritatea dintre ei stau permanent la serviciu. In cadrul institutiei lucreaza un singur infectionist responsabil de sectia bolnavilor de Covid 19, unde sunt internati trei pacienti. In acelasi timp, asa-zisii graniceri transnistreni permit sa circule liber angajatilor Uzinei Metalurgice din Rabnita, precum si ai celor doua fabrici de ciment.
Solicitat sa se pronunte pe marginea acestei situatii, Biroul Politici de Reintegrare a folosit un limbaj „diplomatic”: „Am receptionat mai multe solicitari din partea diferitor agenti economici in care se solicita libera circulatie, pe durata starii de urgenta, pe ambele maluri ale Nistrului”.
„Consideram ca limitarea circulatiei libere este un abuz si confirmam ca anumite subiecte de pe agenda de negocieri nu pot fi excluse din cauza verificarii caracterului de sustenabilitate”.
Rabnita–Soldanesti. Spitalul Raional Soldanesti are 14 medici, precum si un felcer si o asistenta medicala care locuiesc la Rabnita. Majoritatea sunt angajati prin cumul si si-au luat concediu platit. Seful spitalului, Veaceslav Palii, nu a putut sa spuna reporterilor daca cererile subalternilor sai din stanga Nistrului au fost determinate de starea de urgenta instituita de administratia separatista de la Tiraspol sau de propria lor vointa.
„Pe moment, avem doi medici dispusi sa lucreze pana la terminarea carantinei. Medicul de la terapie intensiva este din stanga Nistrului si nu va pleca sa isi vada familia pana cand nu se va termina carantina. Consiliul raional Soldanesti a asigurat-o cu gazda si produse alimentare”, a precizat doctorul. Actualmente, pe teritoriul raionului Soldanesti exista un caz confirmat de COVID19, dar persoane este internata in Spitalul de Psihiatrie din Chisinau si un alt caz suspect.
Camenca–Sanatauca. Liuba Covali, 46 de ani, locuieste in Camenca, Transnistria, si este sefa a Centrului de Sanatate din Sanatauca, Floresti. In dimineata zilei de 17 martie, in momentul in care a trecut punctul de trecere, a fost anuntata de asa-zisii graniceri ai autoritatilor nerecunoscute de la Tiraspol ca in cazul in care se va intoarce acasa, va fi obligata sa respecte regimul de carantina de paisprezece zile.
A decis sa ramana la Sanatauca, motivand ca nu poate sa lase institutia pe care o conduce in aceasta perioada de pandemie. „Nu puteam sa stau acasa in asemenea conditii”, isi explica femeia decizia.
Centrul de Sanatate Sanatauca deserveste trei localitati – localitatea omonima, Napadova si Japca. Odata ajunsa la lucru, medicul a anuntat imediat Biroul Politici de Reintegrare al Republicii Moldova.
Cocieri–Dubasari. Raisa Spinovschi, primar de Cocieri, a declarat reporterilor ca doi medici de familie din localitatea sa locuiesc in Dubasari, Transnistria.
„Dupa instalarea posturilor militare pe teritoriul satului nostru, acesti doi doctori nu pot sa vina la serviciu din cauza ca, potrivit partii transnistrene, se afla in categoria de risc si ar putea sa sporeasca raspandirea Coronavirusului in Transnistria”, ne-a relatat primarul. In satul Cocieri, exista trei medici de familie. Acum, drept consecinta, in acest centru de sanatate a ramas un singur doctor.
„Medicii de la Dubasari consulta pacientii la telefon, supravegheaza telefonic persoanele intoarse din strainatate. Dar cand este vorba de cazuri mai grave, apeluri, este un singur medic de familie la aproape 5.000 de locuitori. Doamna are peste 60 de ani, se straduieste sa ii examineze pe toti, lucreaza mult dupa program”, ne-a comunicat Raisa Spinovschi.
In afara de Centrul Medicilor de Familie din Cocieri, in aceeasi localitate functioneaza un centru de asistenta medicala urgenta, care are trei angajati si un stomatolog din Dubasari, care nu poate sa vina la serviciu. Cu toate acestea, situatia ramane instabila. Pe 15 aprilie, o serie de medici din care lucreaza la Criuleni
Dubasari–Criuleni. Potrivit directorului executiv al Asociatiei Promo-LEX, Ion Manole, medicii din Dubasari care lucreaza la Criuleni au stat initial in carantina 14 zile si au incercat sa revina la lucru, dar au bagati din nou in carantina.
„In baza unei liste agreate de Chisinau cu Tiraspolul au mers la munca la Criuleni patru zile. Astazi [15 aprilie] nu au mai fost lasati sa plece din Dubasari la Criuleni la munca, fiind din nou plasati in carantina pentru 14 zile. „In momentul in care ei au rugat sa fie lasati sa iasa din Transnistria si au spus ca vor ramane la Criuleni pana la terminarea epidemiei, li s-a reprosat ca nu sunt patrioti ai patriei transnistrene. Adevaratii patrioti trebuie sa serveasca patria in asemenea perioade”, ne-a mai spus Ion Manole.
Bender–Anenii Noi. Spitalului Raional Anenii Noi are doi angajati din stanga Nistrului. „Unul dintre acestia este asigurat cu cazare si hrana, in timp ce cel de-al doilea, angajat prin cumul, este in concediu, deoarece nu poate sa vina la serviciu”, ne-a comunicat vicedirectorul spitalului, Alexandru Nastas.
La fel, Centrul de Sanatate Anenii Noi are un angajat din stanga Nistrului, caruia ii va fi oferita cu cazare. La Centrul de Sanatate Varnita, acelasi raion, din cei sase medici de familie, trei sunt din Bender. Toti nu pot sa vina la serviciu din cauza starii de urgenta instaurata de regimul secesionist de la Tiraspol.
Bender–Causeni. Spitalului Raional Causeni are un singur angajat din Bender, medic infectionist, care are nevoie de permis sa circule intre Bender si Causeni. „Am depus un demers la Biroul Politici de Reintegrare. Pe moment, doamna se afla la Causeni, a fost asigurata cu cazare”, ne-a declarat Viorel Ceban, vicedirector al Spitalului Raional din acelasi oras.
Centrul Medicilor de Familie Causeni are trei angajati din Bender, dintre care doi nu pot sa vina la lucru, un doctor si o asistenta medicala. Unul dintre acestia medic de familie in satul Carnateni este locul sau de lucru. „Cu sau fara acesti medici, avem multe localitati care nu au in general medici de familie”, a tinut sa ne spuna asistenta medicala superioara Dina Carlig.
Circa 100 de lucratori medicali, interzisi la munca pe malul drept
Biroul Politici de Reintegrare ne-a comunicat ca a fost sesizat de autoritatile publice locale si Ministerul Muncii, Sanatatii si Protectiei Sociale in cazul a 95 de persoane care au fost impiedicate sa ajunga la serviciu din cauza regimului de carantina impus de partea transnistreana. Autoritatile de la Chisinau admit ca numarul acestor persoane ar putea fi mai mare.
Totodata, reporterii au fost informati ca Biroul Politici de Reintegrare nu detine date exacte despre numarul de angajati ai institutiilor medicale din Zona de securitate, stabiliti cu familiile lor in raioanele de est ale R. Moldova.
Solicitat sa comunice masurile intreprinse pentru deblocarea circulatiei medicilor, Biroul Politici de Reintegrare ne-a declarat ca a solicitat direct partii transnistrene sa faciliteze circulatia personalului medical in Zona de securitate.


