"Deschideti frontiera", s-a scandat aseara la Atena. Aproape 1500 de persoane, printre care refugiati, studenti si localnici greci au protestat fata de acordul dintre Turcia si UE, care prevede returnarea solicitantilor de azil la Ankara. Documentul urmeaza sa intre in vigoare luni.


”Deschideti frontiera!”


Manifestantii au marsaluit pana la Parlament si la sediul Comisiei Europene din capitala elena si au fluturat pancarte pe care scria “Fara granite, fara natiuni, opriti deportarile!”. 


”Nu vrem nimic din partea guvernului grec. Si ei au probleme economice acum. Cerem lumii, tarilor mari, sa isi deschida frontierele pentru noi. Nu suntem aici pentru bani. Suntem aici pentru a ajunge într-un loc sigur.”


Manifestatia a fost organizata de grupuri de stanga ce ii sustin pe imigranti si de Miscarea impotriva rasismului si fascismului.


”Suntem aici pentru a protesta fata de acordul dintre Turcia si Uniunea Europeana. Noi suntem împotriva acestui acord, noi spunem deschideti frontierele, nu centrelor de detentie, nu deportarilor din aceasta tara.”


In jur de 50 de mii de refugiati se afla in prezent pe teritoriul Greciei. Cei care au ajuns acolo dupa 20 martie, cand a fost incheiat acordul Turcia-UE, vor fi trimisi inapoi in Turcia incepand de luni.