Peste jumătate de tonă de explozibil a fost descoperită de autoritățile din Belarus, la frontiera cu Polonia, într-un microbuz cu numere moldovenești. Potrivit autorităților de la Minsk, substanțele periculoase, care erau ascunse și acoperite cu materiale speciale, ar fi urmat să ajungă pe teritoriul Federației Ruse. Șoferul microbuzului, care a fost reținut, spune că nu știa ce era în mașina pe care o conducea. Miniterul de externe de la Chișinău spune că acesta nu este cetățean al Republicii Moldova.
În acest microbuz de marca Mercedes cu numerele inmatriculare moldovenești au fost descoperite 580 de kilograme de explozibil puternic. Vehiculul venea din Lituania și urma să ajungă în Federația Rusă, scrie presa din Belarus, precizând că este vorba de o captură fără precedent. A fost oprit la vama dintre Polonia și belarus. Ofițerii vamali ar fi observat o întunecare neobișnuită în zona podelei și în peretele care separă compartimentul de marfă și compartimentul pentru pasageri.
Serghei IAKUTA, ȘEFUL VAMEI DIN BREST: „S-a decis să se efectueze o inspecție vamală mai aprofundată și mai amănunțită. Ca urmare a unei deschideri parțiale a pardoselii, a fost identificată o anumită substanță de culoare albă deschisă și galben deschisă sub pardoseală.”
Conform expertizei, substanța descoperită este o variantă plastifiată a unui explozibil extrem de puternic, cu proprietăți de 30% mai eficient decât trotilul. Specialiștii din Belarus susțin că această cantitate ar fi fost suficientă pentru a distruge obiective de mari dimensiuni, precum centre comerciale sau clădiri.
Vladimir GRUBNIC, EXPERT RUS ÎN DOMENIUL DETONĂRII MINELOR: „Faptul că era o substanță plastifiată de culoare galbenă indică faptul că nu era doar tetranitrat de pentaeritritol, ci o versiune plastifiată a acestuia, adică un exploziv plastifiat preparat. Este necesar să se înțeleagă că astfel de măsuri de plastifiere a explozivilor în astfel de cantități sunt posibile numai într-un mod serios în fabrică.”
După depistarea încărcăturii șoferul în vârstă de 41 de ani a fost reținut de autoritățile belaruse și riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare. Bărbatul, care se ocupa de transportarea mașinilor, afirmă că nu știa de contrabanda ascunsă în microbuzul, care se îndrepta spre Rusia, precizând că un cunoscut din Estonia l-a rugat să livreze marfa.
Eveghenii MANKO, ȘOFERUL MICROBUZULUI: „Este groaznic. Au profitat de mine, fără să se gândească măcar o secundă la ce s-ar întâmpla cu mine și familia mea, sau oricui altcineva.”
Șoferul va fi judecat în conformitate cu legea din Belarus, și, potrivit autorităților de la Minsk, ancheta este în plină desfășurare pentru a identifica dacă bărbatul a acționat în complicitate cu alte persoane.