Se spune ca fiecare este dator in aceasta viata... cu o moarte! Dar cum ar fi daca nu am mai muri? Ce ar fi daca moartea fizica a corpului nostru ar insemna existenta noastra intr-o alta dimensiune, iar spiritul nostru nu ar parasi niciodata Pamantul?
Aceasta este tinta Miscarii Terasem, un grup de oameni de stiinta care a creat un robot cu personalitatea unei femei.
LifeNaut se numeste programul care, intr-un viitor nu foarte indepartat ar putea sa sfideze moartea. Acesta presupune un sistem de stocare digital care permite utilizatorilor sa isi pastreze personalitatea intr-un sistem online. Insa LifeNaut nu face doar asta. Programul permite oamenilor care il folosesc sa isi creeze propriul avatar, care sa comunice cu prietenii si familia dupa ce persoana care i-a dat viata, a murit din punct de vedere fizic.
De parca ideea de a vorbi cu o ruda care a murit nu este destul de infricosatoare, LifeNaut ofera si un serviciu aditional numit BioFile.
Pentru 1 $ pe zi, compania va lua cateva din celulele tale si le va stoca in speranta ca stiinta va evolua atat de mult in viitor incat din ele se va putea crea o clona a ta.


