Un tanar de 26 de ani care calatorea spre China via Rusia a fost depistat avand in bagaj impresionanta suma de circa 870.000 de euro, ascunsa in ceea ce pareau a fi niste carti in limba chineza, au informat luni vamesii din Dusseldorf, conform thelocal.de

Tânarul, de origine franco-chineza, nu a reusit sa le explice vamesilor cui îi apartineau banii sau de ce îi avea asupra sa în numerar, atunci când a fost depistat de vamesii germani.

Barbatului i-a fost permis sa îsi continue calatoria, dar suma gasita asupra i-a fost confiscata.

Autoritatile au anuntat deschiderea unei anchete.

Legislatia germana privind combaterea spalarii banilor prevede ca scoaterea din tara a unor sume mari de bani în numerar sa fie declarata.