Desi legea interzice ca de la intai ianuarie in Moldova sa se mai vanda pungi si obiecte din plastic, magazinele si pietele sunt pline de ele. Vanzatorii spun ca le scot la tarabe cu riscul de a fi amendati pentru ca nu vor sa arunce atata marfa si deci bani in vant. Si au cumparatori, pentru ca oamenii spun ca obiectele biodegradabile sunt mai scumpe.
De mai bine de trei ani, afacerea care intretine familia lui Andrei este aceasta taraba de la piata unde comercializeaza pungi de plastic. Desi legea ii interzice sa mai faca asta de la intai ianuarie, omul are de gand sa vanda marfa pana scapa de ea.
“Din sacose practic ultimul stoc, mai sunt unele rezerve din pahare din plastic si farfurii, asta e tot ce avem, dar oricum, stiu ca putem fi sanctionati daca vine o verificare, dar nu avem incotro. O sa vindem - sau platesc amenda, sau raman cu marfa.”
Tanarul mai spune ca desi acum are in vanzare pahare biodegradabile, acestea sunt cu mult mai scumpe decat cele din plastic, iar oamenii refuza sa le cumpere.
“Diferenta de pret e foarte, foarte mare, daca 100 pahare din plastic costa 15 lei, adica 15 bani un pahar, din hartie coasta 40 de lei o suta de pahare, 40 de bani, bate buzunarul omului.”
Alti comercianti spun ca sunt in pierdere asa cum din cauza pandemiei au scazut vanzarile de cateva ori.
“Vanzarile au scazut, in pofida faptului ca au fost sarbatori si de fapt continua. In comparatie cu anul trecut vanzarile au scazut cu mai mult de trei, patru ori. Pentru agentii economici este o lovitura foarte puternica.”
Alti vanzatori, care s-au conformat legii, spun ca nu stiu ce vor face cu marfa, desi legea a fost de mult adoptata inainte de a intra in vigoare si au avut suficient timp la dispozitie ca sa renunte la aceste obiecte.
“Totul s-a strans, s-a depozitat nu stiu ce vom face cu ele.”
In vanzare erau si pungile din plastic interzise inca acum un an. Vanzatorul a refuzat sa vorbeasca cu noi.
Vesela din plastic nu a disparut nici din unele magazine. Atunci, cand reprezentantii acestui supermarket au vazut echipa de filmare au inceput sa stranga produsele de pe rafturi si ne-au spus ca vor fi intoarse furnizorilor.
Cristian GHIORGHIAN, MERCEOLOG, MAGAZIN: “ -Ati avut 5 zile, de ce nu le-ati scos de pe rafturi?
Magazinul mai presupune si alte lucrari, care trebuie important facute, speram ca pe viitor aceste zile vor fi o lectie.”
Alte magazine s-au conformat si aveau astazi doar vesela biodegradabila.
Incepand cu 1 ianuarie 2019 a fost interzisa comercializarea pungilor din plastic, iar incepand cu intai ianuarie curent se interzice total vanzarea oricarui obiect din plastic. Potrivit legii persoanele fizice care le vand risca amenda de la 3000 si pana la 4500 de lei, iar in cazul persoanele juridice amenda ajunge la 12 000 de lei.
Diana AMBROS, REPORTER PROTV: “Daca arunci astazi un asemenea pahar din plastic, ajuns pe pamant, el va ramane sa il polueze inca doua decenii. Potrivit specialistilor, materialul din care este facut se descompune abia dupa 20 de ani, iar in tara noastra nu exista fabrici de reciclare. Asa ca daca aceste obiecte vor disparea cu totul din vazare astazi, abia din 2040 nu vor mai exista nici in sol. Diana Ambros PRO TV.”

