Senatul american, controlat de republicani, se pronunta miercuri prin vot in privinta destituirii presedintelui Donald Trump, dar este de asteptat ca procesul de impeachment sa se incheie cu achitarea sefului Casei Albe in cazul ambelor acuzatii care au fost formulate impotriva de Camera Reprezentantilor, unde domina democratii.
Raportul de forte din Senat
Pentru a-l demite pe presedinte, ar fi necesare doua treimi din cele 100 de voturi din Senat. Or, niciunul dintre cei 53 de republicani din camera superioara a Congresului nu a anuntat ca va vota pentru. Democratii au 45 de mandate in Congres, iar alti 2 senatori sunt independenti (Bernie Sanders si Angus King). In mod obisnuit, vicepresedintele Statelor Unite este si presedintele Senatului, insa el nu poate vota decat in cazuri de egalitate perfecta de voturi, votul sau fiind mereu cel decisiv. In acest caz, insa, vicepresedinte Mike Pence nu poate vota, fiind intr-un conflict de interese direct - votul sau decisiv ar putea fi cel care sa il puna in functia de presedinte al Statelor Unite.
Toata aceasta saga a inceput in septembrie 2019, cand Camera Reprezentantilor a anuntat ca incepe investigatia pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump.
Acuzatiile aduse lui Donald Trump
Abuz de putere este prima acuzatie formulata in privinta lui Donald Trump. Presedintele este suspectat ca a facut presiuni asupra Ucrainei, pentru a influenta campania sa prezidentiala din 2020. Pentru aceasta, a suspendat un ajutor militar destinat Kievului si a amanat o intalnire la Casa Alba.
Obstructionarea Congresului este cea de-a doua acuzatie adusa lui Donald Trump si a fost formulata pentru eforturile pe care presedintele le-ar fi facut pentru a-si ascunde faptele de abuz de putere.
In jurul orei locale 16:00 (23:00, ora Romaniei) va incepe procedura de vot. Vor fi, practic, doua voturi, pentru fiecare dintre acuzatii. Inainte de aceasta, in cursul diminetii, senatorii vor lua cuvantul si vor explica de ce au decis sa-l condamne sau sa il achite pe Donald Trump.
Cum din partea republicanilor nu sunt asteptate surprize, toti ochii vor fi asupra democratilor din Senat, pentru a vedea daca exista politicieni care „dezerteaza”, ceea ce ar fi pe placul taberei lui Trump, care ar avea ca argument ca achitarea s-a bucurat de sustinere „bipartizana”.
Senatul si-a incheiat luni faza pledoariilor in procesul lui Donald Trump si a refuzat sa audieze noi martori, astfel ca votul final a fost programat pentru miercuri.
Marti seara, Donald Trump a venit in Congres pentru a rosti discursul anual despre Starea Uniunii.
Este pentru a patra oara in istoria Statelor Unite cand un presedinte a fost vizat de procedura de impeachment, iar prin votul din Senat, al 45-lea presedinte al Statelor Unite intra intr-un club exclusivist din care mai fac parte doar Bill Clinton si Andrew Johnson. Richard Nixon, al patrulea presedinte vizat de impeachment, a demisionat inainte ca Senatul sa ajunga se pronunte daca este sau nu vinovat.
Ce este si ce presupune procedura de impeachment
Impeachment-ul sau procedura de punere sub acuzare este o procedura inscrisa in Constitutia americana prin care Congresul poate, in urma unei investigatii, sa acuze un oficial al puterii executive de „infractiuni si delicte grave” si apoi sa il demita in urma unui proces politic. Prerogativa de acuzare apartine Camerei Reprezentantilor, in timp ce prerogativa judecarii cazului apartine Senatului.
Nu doar presedintele Statelor Unite poate fi pus sub acuzare. Procedura poate fi initiata pentru orice membru al puterii executive, inclusiv pentru vicepresedinte sau pentru membrii cabinetului. Intr-un sistem prezidential, asa cum este cel al Statelor Unite, executivul nu raspunde in fata legislativului, iar singura modalitate prin care un presedinte poate fi destituit este prin procedura de punere sub acuzare.
Fiecare cap de acuzare este analizat de senatori si pentru fiecare dintre ele se da un vot separat. Daca oficialul este gasit vinovat pentru oricare dintre acuzatii, el este in mod automat demis din functia pe care o ocupa. Demiterea din functie este singura consecinta a unui vot pozitiv in cadrul procesului politic din Senat, insa, ulterior, ea poate fi suplimentata cu o interdictie de a mai candida. Aceasta, insa, presupune un nou vot separat.
Astfel, chiar si in situatia improbabila in care ar fi demis, Donald Trump ar putea, totusi, sa candideze la alegerile prezidentiale din 2020, daca Senatul nu ii va de o interdictie explicita in acest sens.
Ce a dus la punerea su acuzare a lui Donald Trump
Donald Trump este acuzat, in primul rand, de Camera Reprezentantilor ca s-a folosit de functia de presedinte al republicii pentru a obtine beneficii personale, ignorand sau afectand, astfel, interesul national. Prin faptul ca a solicitat de la omologul sau ucrainean si a pus presiune pe acesta pentru investigarea unuia dintre contracandidatii sai, presedintele Trump este acuzat de abuz de putere.
Donald Trump si presedintele ucrainean Volodimir Zelenski au avut o conversatie telefonica in 25 iulie 2019. Stenograma convorbirii arata ca presedintele american a facut presiuni asupra omologului sau ucrainean pentru a demara o ancheta in privinta fostului vicepresedinte democrat Joe Biden si a fiului lui, care era in consiliul de administratie al unei companii, Burisma, detinute de un oligarh ucrainean. (Numirea lui Hunter Biden in aceasta companie s-a facut in mai 2014, dupa ce fostul presedinte Viktor Ianukovici fusese alungat de la putere prin protestele din Piata Maidan si dupa ce Rusia incepuse procesul de anexare a Crimeei.)
Convorbirea din iulie 2019 dintre Donald Trump si presedintele proaspat instalat in functie in Ucraina, Volodimir Zelenski, a avut loc dupa ce administratia Trump amanase pana la mijlocul lunii septembrie acordarea unui ajutor militar american pentru Ucraina ce fusese aprobat de Congres. Aceasta decizie a Casei Albe, de suspendare a ajutorului militar pentru Ucraina, ar fi fost o forma de a-l constrange pe presedintele Zelenski sa actioneze in sensul dorit de Donald Trump.
De asemenea, in convorbirea sa cu Zelenski, Donald Trump se refera la piratarea informatica din 2016 a serverului de e-mail al Partidului Democrat, parand sa sugereze ca acest server, numit Crowdstrike, inca exista undeva in Ucraina, posibil in posesia unui oligarh. Trump cere ajutor pentru gasirea acestui server, dupa cum arata stenograma convorbirii.
Mai mult, Trump l-ar fi trimis pe fostul primar al New Yorkului si avocatul sau personal, Rudy Giuliani, in Ucraina pentru a face presiuni la adresa lui Zelenski. Giuliani ar fi fost in contact direct si constant cu secretarul de stat Mike Pompeo si Donald Trump insusi.
In ceea ce priveste al doilea cap de acuzare, obstructionarea Congresului, Trump e acuzat ca a eludat unele proceduri si s-a declarat pe sine „deasupra raspunderii functiei, deasupra poporului american si deasupra puterii Congresului”.


