Armata chineza a anuntat ca sute de tone de cianura toxica erau pastrate in depozitele unde au avut loc uriasele explozii din orasul Tianjin. Autoritatile se tem ca acest lucru ar putea dauna grav populatiei. Intre timp, numarul victimelor continua sa creasca.
”În total, au fost gasite 112 trupuri neînsufletite. 24 au fost identificate, 88 ramân neidentificate.”
Potrivit ultimului bilant, peste 700 de persoane sunt spitalizate. Totodata, zeci de oameni sunt dati disparuti. Locuitorii orasului si rudele victimelor au criticat modul in care autoritatile gestioneaza situatia.
”Ei nu ne-au spus nimic, noi nu stim nimic. Am venit aici sa aflam macar ceva.”
Acum sute de pompieri si specialisti lucreaza la fata locului in incercarea de a indeparta gunoiul si de a curata regiunea. De ieri oamenii au inceput sa fie evacuati pe o raza de 3 kilometri. Exploziile au avut loc miercuri seara la depozite cu substante periculoase. Tianjin este unul dintre cele mai mari orase din China.
Potrivit celui mai recent bilant comunicat duminica de autoritatile chineze, in catastrofa care a avut loc la Tianjin au murit 112 oameni. Totodata, mai mult de 700 de persoane au fost spitalizate, printre care peste 50 se afla in stare grava sau critica, conform Agerpres.




