Autoritatile din Mauritius au declarat „stare de urgenta ecologica”, dupa ce o nava a esuat in largul coastelor si aproximativ 1.000 de tone de petrol s-au scurs intr-o laguna a Oceanului Indian. Expertii avertizeaza insa ca nava s-ar putea rupe in doua ceea ce ar duce la o adevarata catastrofa ecologica, informeaza CNN.

Nava detinuta de o companie japoneza s-a ciocnit in 25 iulie de un recif de corali din estul insulei, in apropierea rezervatiei Blue Bay Marine Park, unde apele „impecabil de curate” reprezinta o binecusnoscuta atractie turistica pentru cei care doresc sa faca plaja in acest paradis tropical.

profimedia-petrolier esuat mauritius

Foto: Profimedia Images

O operatiune masiva de curatare a fost lansata de pe mal, mii de voluntari incercand sa opreasca dezastrul. Cu toate acestea, cei implicati in operatiune au spus marti ca au aparut fisuri noi si ca exista riscul ca nava sa se rupa, iar alte mii de tone de combustibil sa fie eliberate in laguna.

„Exista o mare probabilitate ca aceasta nava sa se rupa in doua. In rezervoare mai sunt depozitate cel putin 2.500 de tone de petrol”, a declarat Sunil Dowarkasing, fost strateg pentru Greenpeace International si fost membru al parlamentului din Mauritius.

profimedia-petrolier esuat mauritius 2

Foto: Profimedia Images

Dezastru ecologic

 

Dowarkasing a spus ca nava are trei rezervoare de petrol, dintre care unul s-a scurs in ocean. Acea scurgere s-a oprit si o operatiune este in curs de desfasurare, folosind pompe si echipe de salvare, pentru a scoate petrolul din celelalte tancuri inainte ca nava sa se rupa.

Deversarea se apropie de doua ecosisteme marine protejate si de rezervatia Parcului Marin Blue Bay. In apropiere se afla o serie de plaje turistice populare si plantatii de mangrove.

petrolier esuat mauritius

Foto: Profimedia Images

Vikash Tatayah, directorul conservarii Fundatiei Mauritius Wildlife, a declarat ca echipele au lucrat pentru salvarea multor specii de plante si animale salbatice dintr-o insula din apropiere.

De asemenea, preocuparile cresc pentru miile de localnici ale caror mijloace de trai vor fi afectate de catastrofa. Insula se bazeaza foarte mult pe pescuit si turism si a fost deja afectata de pandemia de coronavirus.

Sursa: Digi24.ro