Situatia se inrautateste pe insula La Palma, din Canare, acolo unde localnicii sunt terorizati de eruptia unui vulcan „trezit” dupa o jumatate de secol.
Exploziile care arunca lava la suprafata s-au intensificat, asa ca pompierii au fost nevoiti sa bata in retragere, iar aeroportul de pe insula a fost inchis.
Pana acum nu au fost raportate victime, dar torentii care au temperaturi de sute de grade Celsius au inghitit sute de case.
Noi scene dramatice s-au petrecut, noaptea trecuta, in zona vulcanului Cumbre Vieja. Craterul erupe deja de sapte zile, iar in ultimele ore a devenit mai violent.
Coloana uriasa de fum si cenusa se ridica la peste 4.000 de metri in aer si doua rauri de lava topesc totul in cale. Pana acum, aproape 7.000 de persoane si-au parasit locuintele, vineri fiind evacuate trei noi sate. Alaturi de pompieri, in zona a fost mobilizata si armata, pentru a da o mana de ajutor. Cu toate acestea, localnicii fac fata cu greu.
Localnic: ”Incerc sa curat cenusa de o ora pentru a putea sa redeschid localul maine, dar, dupa cum vedeti, este peste tot: pe umbrele, pe podea, chiar si in parcare”.
Din cauza cenusii vulcanice, aeroportul de pe insula a fost inchis.
Lava acopera deja 190 de hectare si a distrus mai bine de 400 de case. Doar o minune a facut ca o locuinta sa fie “crutata”. Internautii au numit-o “casa miracol” din La Palma, mai ales ca celelalte cladiri vecine, inclusiv scoala din localitate, au fost ingropate de lava.
Premierul spaniol, care se afla de aproape o saptamana in zona, a promis “masuri imediate” pentru cei afectati. Cabinetul se va reuni marti pentru a pune la punct un plan de reconstructie.
Pedro Sanchez, premierul Spaniei: “Consiliul de ministri urmeaza sa aprobe faptul ca insula La Palma poate fi clasificata drept zona calamitata. Acest lucru e necesar pentru a se putea lua o serie de masuri, astfel incat sa le putem oferi un ajutor urgent locuitorilor afectati”.
Vulcanul Cumbre Vieja a erupt ultima data acum 50 de ani. Oamenii de stiinta nu pot estima cat va mai fi activ craterul de aceasta data.