Coreea de Nord a acuzat sambata SUA de ceea ce a numit colapsul sistemelor internationale de control al armelor si a afirmat ca armele nucleare ale Phenianului sunt raspunsul potrivit pentru a asigura echilibrul de putere in regiune, relateaza g4media.ro.
„Peninsula Coreea se transforma in cel mai mare butoi cu pulbere din lume si intr-un camp de exersare a razboiului din cauza unei scheme de expansiune militara condusa de SUA si de cei care o urmeaza”, a afirmat Ministerul sau de Externe intr-u comentariu transmis de agentia de stiri de stat KCNA.
Ultimele miscari ale Coreei de Sud si ale Japoniei au aratat ca o concentrare de forte ale SUA si aliatilor sai depaseste limita de pericol si nu poate fi tolerata, a adaugat sursa citata.
Comentariile au aparut dupa ce SUA si Coreea de Sud au anuntat vineri ca intentioneaza sa efectueze exercitii militare la scara mare intre 13 si 23 martie pentru a intari postura defensiva combinata a aliatilor, axandu-se inclusiv asupra a ceea ce au numit agresiunea nord-coreeana.
Coreea de Nord sustine ca astfel de exercitii militare comune reprezinta o dovada ca SUA si aliatii lor sunt ostili si vizeaza o schimbare de regim in Coreea de Nord.


