Experienta traumatizanta pentru un roman stabilit in Italia. TIR-ul pe care il conducea a fost cuprins de foc in urma exploziei devastatoare de la Bologna.

Din fericire, omul a apucat sa sara la timp din cabina. Printre cei 145 de raniti în teribilul accident urmat de multiple deflagratii se numara înca doi conationali: unul a suferit rani usoare, celalalt este în stare stabila la spital. Soferul cisternei care a provocat dezastrul a murit pe loc. Între timp, au aparut noi filmari înfricosatoare.

O camera de supraveghere a politiei a surprins coliziunea care a antrenat teribilul accident de pe autostrada suspendata situata la nord de Bologna. O cisterna încarcata cu gaz lichefiat a lovit din spate platforma care transporta masini si era oprita într-o coloana de vehicule.

Nu se stie deocamdata de ce soferul cisternei nu a oprit la timp. Impactul a fost urmat de o prima explozie puternica.

Dupa câteva secunde, a urmat o deflagratie mult mai violenta, cu flacari de zeci de metri si o coloana imensa de fum. Cerul s-a înnegurat ca în toiul noptii.

Unul dintre TIR-urile stationate în coloana de masini din faţa vehiculelor ciocnite avea la volan un român. Barbatul îsi datoreaza viata reflexelor excelente, care l-au facut sa sara imediat din cabina. A suferit doar leziuni minore, fiind externat dupa doar câteva ore.

Exploziile au fost imortalizate din diverse unghiuri, atât de camerele de supraveghere de pe autostrada, cât si de mai multi automobilisti aflati în trafic. Au urmat momente de haos. Speriati, supravietuitorii nu stiau ce sa faca mai întâi: sa fuga cât mai departe ori sa sara în ajutorul semenilor raniti.

Giuseppe Romano, Director of Emergencies, Italian Firefighters: ”Explozia a degajat o unda de caldura foarte puternica. A topit tâmplaria unor case, dar si mobilierul din plastic de prin curti si terase. Totul din cauza suflului de caldura provocat de mingea de foc gigantica.

Odata stins uriasul incendiu, zona arata ca dupa bombardament. Forta exploziilor a dezintegrat pur si simplu o portiune a autostrazii suspendate. Traficul a fost redeschis partial abia marţi dimineaţa.