In cateva zile vom ajunge la un milion de cazuri si 50.000 de decese, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), care s-a aratat “profund ingrijorat” de evolutia rapida a virusului.
Ghebreyesus a declarat in cadrul conferintei zilnice de presa de la Geneva ca este “foarte ingrijorat” cu privire la raspanirea accelerata si globala a virusului, transmite News.ro.
“De-a lungul ultimelor cinci saptamani am asistat la o crestere exponentiala a numarului de cazuri noi care au ajuns aproape in fiecare tara, teritoriu si zona”, a spus Ghebreyesus.
″In timp ce un numar relativ scazut de cazuri confirmate a fost raportat din Africa si America Centrala si de Sud, ne dam seama ca Covid-19 ar putea avea consecinte serioase la nivel social, economic si politic pentru aceste regiuni”, a precizat el.
“Este esential sa ne asiguram ca aceste tari sunt bine dotate pentru a face teste si a izola si trata cazurile si a identifica contactele”.
″Imi exprim speranta ca asta se intampla in multe tari in ciuda resurselor limitate. Multe tari le-au impus oamenilor sa stea acasa si au redus miscarea populatiilor care ajuta la limitarea transmisiei virusului dar care poate avea consecinte nedorite pentru cei mai saraci si pentru cei mai vulnerabili”.
“Am solicitat guvernelor sa ia masuri sociale pentru protejarea categoriilor vulnerabile astfel incat sa aiba mancare si alte produse necesare in timpul acestei crize”.
Cazurile de Covid-19 la nivel mondial au ajuns la aproape 900.000, potrivit Universitatii John Hopkins.


