Disparitia din viata publica a lui Jack Ma, fondatorul gigantului chinez al comertului electronic Alibaba, inclusiv faptul ca nu a mai aparut in ultimul episod al unui spectacol de televiziune la care era jurat, alimenteaza speculatiile privirind soarta miliardarului. In plus, autoritatile chineze au luat in vizor afacerile sale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Celebrul antreprenor chinez a aparut in public ultima oara la un forum organizat la Shanghai, la finele lunii octombrie, ocazie cu care a criticat sistemul de reglementare din China, intr-un discurs care l-a pus in opozitie cu oficialii chinezi. Rezultatul a fost suspendarea procedurii de listare publica initiala a Ant Group, una dintre diviziile Alibaba, operatiune evaluata la 37 de miliarde de dolari.
Cotidianul Financial Times sustine ca Jack Ma a fost inlocuit de altcineva in pozitia de jurat pentru episodul final al unui show de televiziune pentru antreprenori denumit Africa's Business Heroes. In replica, un purtator de cuvant de la Alibaba a spus luni ca inlocuirea lui Jack Ma a fost determinata de programul incarcat al antreprenorului, dar nu a oferit detalii.
Absenta lui Jack Ma din viata publica este subiect de speculatii pe Twitter, retea sociala care este blocata in China, in schimb nu se numara printre temele de actualitate pe retelele sociale din China continentala, unde subiectele sensibile sunt deseori cenzurate.
Organismele chineze de reglementare au luat in vizor afacerile lui Jack Ma, dupa discursul sau din luna octombrie, fiind demarata o ancheta antitrust asupra Alibaba, in timp ce diviziei Ant Group i s-a ordonat sa isi separe operatiunile de creditare de divizia sa de plati online.
„Cred ca i s-a spus sa fie mai discret. Este vorba de o situatie destul de unica, care are legatura cu marimea Ant Group si sensibilitatile ce tin de reglementarea financiara”, a apreciat Duncan Clark, presedintele firmei de consultanta BDA China.
In China, principala platforma de comert electronic a Alibaba concureaza cu firme ca JD.com Inc si Pinduoduo Inc.
Anul trecut, Alibaba Group Holding Ltd a inregistrat vanzari record de aproximativ 372,3 de miliarde de yuani (56,4 miliarde de dolari), in prima jumatate de ora a Zilei Celibatarilor, cel mai mare eveniment de cumparaturi online din lume.