Dmitri Kozak vine in Moldova. Reprezentantul special al lui Vladimir Putin va face o vizita la Chisinau la inceputul saptamanii viitoare. Anuntul a fost facut de presedintele Igor Dodon, care ar fi convenit aceasta intrevedere cu liderul de la Kremlin, pe care l-a intalnit astazi in capitala Kazahstanului.
Aflat la Nur-Sultan, unde participa la Consiliul Suprem al Uniunii Economice Euroasiatice, Igor Dodon a dat, din nou, mana cu Vladimir Putin.
Intr-o postare pe facebook, presedintele spune ca a discutat cu omologul sau rus despre relatiile bilaterale si au convenit ca Dmitri Kozak, vicepremierul rus, sa vina la Chisinau, la inceputul saptamanii viitoare. Ziua nu ar fi fost stabilita deocamdata.
In acelasi mesaj, Dodon a mentionat ca tot saptamana viitoare el va pleca la Sankt Petersburg, pentru a participa la Forumul Economic International, la invitatia liderului rus. Ieri, un ONG din tara a prezentat informatii despre deplasarile de lucru ale presedintelui.
Potrivit datelor, in ultimii 3 ani, Dodon a efectuat 37 de vizite in afara tarii, dintre care aproape jumatate – in Federatia Rusa. Presedintele a fost o singura data la Bruxelles, niciodata in Ucraina sau Romania, iar prima plecare dupa investirea sa in functie a fost tot la Moscova.

