Dupa ce Vladimir Zelenski a cerut premierului ucrainean sa plece, iar acesta a depus cererea de demisie, Rada Suprema nu a sustinut decizia. Majoritatea deputatilor au votat pentru ca Vladimir Groisman sa-si pastreze fotoliul. In schimb, Zelenski a cerut plecarea din functie a altor oficiali de rang inalt.

"97 sunt pentru. Legea nu este aprobata."

Doar 97 deputati ucraineni din cei 297 au votat proiectul de lege prin care prim-ministrul, Vladimir Groisman, urma sa fie demis. Astfel, premierul, care a fost in fruntea executivului pe timpul presedintiei lui Petro Porosenko, isi pastreaza fotoliul. 

Groisman si-a depus cererea de demisie pe 23 mai, la trei zile dupa investirea in functie a lui Vladimir Zelenski, cand noul lider de la Kiev a propus guvernului sa demisioneze. 

Tot astazi, Zelenski a cerut legislativului demisia Ministrului Afacerilor Externe, Ministrului Apararii, Procurorului General si a Sefului Serviciului de Securitate al Ucrainei. 

Alegerile parlamentare in Ucraina vor avea loc pe 21 iulie.