Documente consultate in exclusivitate de CNN arata ca Serghei Surovikin, generalul rus supranumit „Armaghedon”, a fost in secret membru VIP al Grupului Wagner, condus de Evgheni Prigojin, transmite digi24.ro.
Obtinute de catre Centrul rus de investigatii Dossier Center, documentele dovedesc ca Surovikin avea un numar de inregistrare personal la Wagner.
Generalul „Armaghedon” apare pe o lista alaturi de alti 30 de inalti oficiali militari si de informatii rusi, despre care Dossier Center a afirmat ca sunt, de asemenea, membri VIP ai Wagner.
Nu este clar ce presupune calitatea de membru VIP al grupului Wagner si daca exista un beneficiu financiar.
Se stia ca Surovikin avea legaturi cu grupul de mercenari, dar documentele ridica semne de intrebare cu privire la apropierea dintre membrii de rang inalt ai armatei ruse si Wagner. Wagner nu a raspuns solicitarii de raspuns din partea CNN.
Legaturile binecunoscute dintre Surovikin si Prigojin au alimentat zvonuri care spuneau ca Generalul „Armaghedon” ar putea fi epurat, sau pus sub acuzare pentru sustinerea revoltei. Prigojin a lucrat indeaproape cu Surovikin in timpul interventiei militare a Rusiei in Siria si l-a descris anterior pe general drept o „figura legendara”.
Dar dupa ce Prigojin a pornit rebeliunea, Surovikin a facut o declaratie clara impotriva acesteia si in sprijinul guvernului rus, vineri seara.
De atunci, nu a mai fost vazut in public. Au aparut informatii potrivit carora Surovikin ar fi interogat in aceste zile de serviciile de securitate ruse, dupa rebeliunea armata pornita de Evgheni Prigojin.
Surovikin, supranumit Generalul „Armaghedon” pentru abordarea sa dura si neortodoxa a razboiului, este o figura populara in armata rusa. „Se spune ca el este respectat de soldati si considerat competent”, a spus Dara Massicot, cercetator senior in politici la Rand Corporation.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


