Doi români au fost arestaţi de poliţiştii italieni după ce au fost prinşi că furau motorină din unul dintre camioanele firmei la care lucrau. Ei au încercat chiar să-i mituiască pe carabinieri, dar strategia nu a funcţionat, scrie observator.ro.
Potrivit Il Resto del Carlino, incidentul s-a produs în zona industrială din Massa Lombardia. Cei doi cetăţeni români în vârstă de 46, respectiv 24 de ani, au fost prinşi în timp ce sustrăgeau motorină din rezervorul unui camion. Culmea, era chiar unul dintre camioanele firmei la care cei doi erau angajaţi.
Cum au încercat "să-şi negocieze" libertatea
Cei doi au fost prinşi întâmplător de o patrulă care trecea prin zonă. Astfel, carabinierii i-au prins în flagrant. După ce şi-au dat seama că au fost descoperiţi, românii au încercat "să negocieze" cu poliţiştii italieni. Conform sursei citate, unul dintre ei le-au oferit suma de 150 de euro. Strategia lor nu a funcţionat, fiind reţinuţi.
Ajunşi în faţa instanţei, românii şi-au recunoscut fapta şi şi-au cerut scuze. Judecătorul a dispus măsura arestului preventiv, însă avocatul celor doi a reuşit să le obţină eliberarea până la următorul termen al procesului care va avea loc în iunie.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.