Doi soti din Germania au intrat in cartea recordurilor dupa ce si-au impodobit locuinta cu peste 400 de brazi de Craciun. In fiecare an, in ajunul sarbatorilor de iarna, cuplul isi transforma casa intr-un taram de poveste, insa anul acesta si-au intrecut pana si propriile asteptari.

Thomas si Susanne Jeromin si-au decorat casa de 105 metri patrati cu 444 de pomi de Craciun. Cuplul a avut nevoie de opt saptamani pentru a instala toate decoratiunile, iar pentru sutele de brazi impodobiti cei doi au folosit kilometri de luminite si aproximativ 16.000 de globuri. Un reprezentant al Institutului pentru recorduri din Germania a vizitat casa pentru a verifica si confirma inregistrarea recordului.

“Draga familie Jeromin, Institutul German al Recordurilor confirma recordul dumneavoastra. 444 de brazi decorati de Craciun. Aici este cerificatul dumneavoastra, ati facut o treaba buna!”


Pe langa brazi, sotii au instalat in casa si un taram al Craciunului in miniatura. 

Sotii Jeromin care au cheltuit aproximativ 30.000 de euro pentru acest record, spun ca singura camera care nu este decorata este dormitorul lor, acolo unde isi odihnesc ochii obositi de luminite, ghirlande si globuri.