S-au nascut in camasa. Astfel sustin doi turisti germani, care au supravietuit dupa ce au cazut cu masina intr-o prapastie din Australia. Desi s-au prabusit cu automobilul in gol de la 150 de metri, tinerii s-au ales doar cu rani usoare.

Accidentul a avut loc in statul australian Victoria. La o curba periculoasa, femeia, care se afla la volan, a pierdut controlul masinii. Automobilul s-a rasturnat si a cazut intr-o prapastie, de la peste 150 de metri. Ca prin minune, cei doi au ramas in viata si s-au ales doar cu rani si o sperietura. Barbatul marturiseste ca a reusit sa iasa din masina, dar s-a speriat cand a vazut ca sotia lui a ramas blocata inauntru.

Cuplul, originar din Germania, se afla intr-o vacanta de doua saptamani in Australia, iar masina era inchiriata. Cei doi norocosi nu au decis daca vor continua sau nu calatoria.