E doliu naţional în Coreea de Sud după tragedia aviatică de ieri. Steagurile sunt arborate în bernă pentru a onora memoria celor 179 de persoane decedate în cel mai grav accident aviatic din istoria ţării, o anchetă fiind în curs pentru a stabili cauzele tragediei. Cei doi membri ai echipajului, care au scăpat miraculos şi sunt internaţi în spital, având răni și fracturi multiple.

Publicat:30.12.2024, 19:49

O înregistrare video a accidentului de ieri dimineaţa a făcut înconjurul lumii. Aceasta arăta un avion care aterizează pe burtă pe aeroportul Muan, cu fumul ieşind din motoare, înainte de a lovi un zid la capătul pistei şi de a fi cuprins de flăcări.  

Boeingul aparţinând companiei sud-coreene low-cost Jeju Air zbura din Bangkok şi transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Conform bilanţului final al operaţiunilor de salvare, toţi pasagerii au murit, cu excepţia unei însoţitoare de bord şi a unui steward. Identitatea a 141 din cei 179 de morţi a fost confirmată până în prezent. Ţara a declarat o perioadă de doliu naţional de şapte zile, iar drapelele au fost arborate în bernă, în timp ce preşedintele interimar a vizitat locul tragediei unde a fost improvizat un memorial.

Anchetatorii examinează ipoteza lovirii unui stol de păsări şi condiţiile meteorologice ca posibili factori ai accidentului. În ciuda teoriei avansate de autorităţi, criticii se concentrează tot mai mult pe arhitectura aeroportului. În ciuda urgenţei, aterizarea a fost remarcabil de bine executată, spun experții. Dar în mod normal, nu există un astfel de obstacol solid la capătul pistei, ceea ce contravine standardelor internaţionale de siguranţă aviatică. Structura în cauză a provocat coliziunea şi incendiul. Pasagerii au fost ejectaţi din avion când acesta s-a ciocnit de barieră, lăsându-le puţine şanse de supravieţuire. Ministrul adjunct al transporturilor  a declarat că lungimea de 2800 de metri a pistei nu a fost un factor determinant şi că pereţii de la capete au fost construiţi conform standardelor industriale.

Experţii au declarat că ipoteza privind un posibil impact cu un stol de păsări şi modul în care aeronava a încercat să aterizeze ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri.