Departamentul de Justiție de la Washington a publicat trei interviuri realizate de FBI cu o femeie care a susținut că președintele Donald Trump a agresat-o sexual atunci când era o adolescentă foarte tânără, după ce i-a fost prezentată de Jeffrey Epstein, relatează Politico și Reuters, transmite hotnews.ro.

Acuzația centrală a femeii, potrivit rezumatelor FBI ale interviurilor pe care i le-au luat anchetatorii, este că Trump a lovit-o după ce ea l-a mușcat de organul genital după ce acesta ar fi încercat să o forțeze să îi facă sex oral.

Cele trei documente apar în contextul în care legiuitorii democrați investighează dacă Departamentul Justiției condus de Pam Bondi, o aliată loială a președintelui Trump, a reținut în mod deliberat materiale care includeau acuzații de agresiune sexuală împotriva liderului republican.

Congresul SUA a adoptat în noiembrie anul trecut, după o lungă opoziție din partea președintelui Trump, o lege care obligă Departamentul Justiției să publice toate dosarele pe care le deține în legătură cu Jeffrey Epstein, finanțistul american care a murit în detenție în 2019 după ce a fost arestat pentru trafic de persoane și alte infracțiuni.

Casa Albă afirmă că acuzațiile la adresa președintelui sunt complet nefondate

Trump a negat că ar fi comis vreo faptă ilegală în virtutea relației sale cu Epstein și că a rupt legăturile cu acesta cu ani înainte de apariția primelor suspiciuni la adresa sa. Finanțistul a fost condamnat în 2008 la 18 luni de detenție pentru solicitarea unei prostituate minore, însă numeroase persoane cunoscute și influente din mediul politic, financiar, cultural și academic au menținut relații cu acesta după condamnare.

Nu există dovezi care să sugereze că Trump ar fi participat la operațiunea de trafic de persoane a lui Epstein, iar Politico subliniază că multe dintre materialele publicate de Departamentul de Justiție sunt lipsite de confirmări sau de context.

Karoline Leavitt, secretara de presă a Casei Albe, , a numit acuzațiile din dosarul publicat acum de departament ca fiind „susținute de zero dovezi credibile, provenite de la o femeie, din păcate, tulburată, care are un istoric penal extins”.

„Caracterul total nefondat al acestor acuzații este susținut și de faptul evident că Departamentul de Justiție al lui Joe Biden știa despre ele de patru ani și nu a făcut nimic cu ele – pentru că știau că președintele Trump nu a făcut absolut nimic greșit. După cum am spus de nenumărate ori, președintele Trump a fost complet exonerat prin publicarea dosarelor Epstein”, a subliniat ea.

Documente sensibile politic pentru Trump

În documentele datate între august și octombrie 2019, femeia – al cărei nume este redactat – susține că, atunci când avea între 13 și 15 ani, Epstein a dus-o fie la New York, fie în New Jersey, unde, „într-o clădire foarte înaltă cu camere uriașe”, i l-a prezentat pe Trump. Ea a spus că lui Trump „nu i-a plăcut că eram o fată-băiat”, expresie interpretată în notele interviului ca însemnând că avea un aspect băiețos („tomboy”, în engleză).

Femeia a spus că alte persoane erau prezente, dar nu și-a putut aminti cine. Trump le-ar fi cerut acestora să părăsească încăperea, după care ar fi spus „ceva de genul: «Lasă-mă să te învăț cum ar trebui să fie fetițele»”, potrivit notelor interviului.

În unul dintre interviuri, femeia a declarat că a contactat avocați și că „a vrut să fie sinceră” cu privire la „procesul civil pe care îl avea în curs, în cazul în care agenții ar fi considerat că ar putea apărea un conflict de interese”.

Femeia a spus că ea sau persoane apropiate ei au primit o serie de apeluri telefonice amenințătoare, dintre care unul a inclus un mesaj lăsat pe telefonul unei colege de serviciu, dar destinat ei. Le-a spus agenților FBI că credea că apelurile erau legate de Epstein și „a spus în șoaptă că, dacă nu era Epstein, poate era «celălalt»”. Când agenții au insistat să precizeze la cine se referă, ea a spus că la Trump, potrivit notelor interviului.

În ultimul interviu, agenții au întrebat-o din nou despre acuzațiile sale la adresa lui Trump, menționând în document că acesta era „actualul președinte al Statelor Unite”. Femeia, potrivit rezumatului interviului, a întrebat „care ar mai fi rostul să ofere aceste informații în acest moment al vieții sale, când exista o probabilitate mare ca nimic să nu mai poată fi făcut în această privință”.

Trump, condamnat să plătească despăgubiri de milioane de dolari pentru agresiune sexuală și defăimare

Trump s-a confruntat și anterior cu acuzații de agresiune sexuală și comportament sexual neadecvat, inclusiv cu acuzații formulate de mai multe femei care au ieșit public în timpul campaniei prezidențiale din 2016.

În 2023, un juriu federal l-a găsit vinovat într-un proces civil de abuzarea sexuală și defăimarea scriitoarei și jurnalistei E. Jean Carroll, după ce aceasta a susținut că Trump a violat-o într-un magazin universal din Manhattan în anii 1990. Partea de defăimare a procesului s-a referit la faptul că Trump a numit-o mincinoasă și alte lucruri, după ce ea a ieșit în public cu acuzațiile la adresa sa.

Președintele a cerut Curții Supreme să anuleze despăgubirea de 5 milioane de dolari acordată lui Carroll de către juriu.

Carroll a câștigat, de asemenea, o despăgubire de 83,3 milioane de dolari în 2024, după ce un alt juriu a constatat că Trump a defăimat-o printr-un set suplimentar de declarații referitoare la aceleași acuzații.