Presedintele american Donald Trump a lansat marti, de la tribuna Natiunilor Unite, un apel catre comunitatea internationala pentru a "˜izola regimul iranian"™, denuntand "˜dictatura corupta"™ aflata la putere la Teheran, transmit AFP si Reuters.
″Noi nu putem permite principalului sustinator al terorismului din lume sa posede armele cele mai periculoase de pe planeta, sa ameninte America″⣠sau Israelul, a subliniat Trump în discursul sau din cadrul sesiunii anuale a Adunarii Generale a ONU, ce are loc la New York.
″Liderii Iranului seamana haos, moarte si distrugere. Ei nu îsi respecta vecinii si frontierele sau drepturile suverane ale tarilor. Cerem tuturor tarilor sa izoleze regimul iranian atât timp cât agresiunea din partea sa continua si sa sustina poporul iranian″â£, a adaugat liderul de la Casa Alba, scrie Agerpres.
Dupa ce în luna august SUA au reinstituit un prim set de sanctiuni împotriva Iranului, Trump a confirmat acum ca al doilea set de sanctiuni va fi aplicat din noiembrie si a cerut din nou celorlalte state sa nu se mai bazeze pe importurile de petrol iranian. ‘Sanctiuni suplimentare vor reîncepe din 5 noiembrie si altele vor urma si lucram cu tarile care importa petrol iranian sa-si reduca substantial achizitiile’, a precizat liderul de la Casa Alba.
Adresându-se jurnalistilor înaintea discursului sau, Donald Trump a apus ca nu se va întâlni cu liderii iranieni decât dupa ce acestia ‘îsi schimba tonul’ discursului lor. La sesiunea anuala a Adunarii Generale a ONU participa si presedintele iranian Hassan Rouhani.
″Iranul a actionat foarte rau. Asteptam cu nerabdare sa avem o relatie foarte buna cu Iranul, dar acest lucru nu se va întâmpla acum″â£, a mentionat liderul american.
Relatiile dintre SUA si Iran, inamici de multe decenii, s-au tensionat si mai mult începând din luna mai, când presedintele SUA a anuntat retragerea tarii sale din acordul international privitor la programul nuclear iranian, încheiat în 2015, si impunerea de sanctiuni contra Teheranului.
În ultimele luni, Donald Trump a afirmat ca se va întâlni cu Hassan Rouhani fara conditia de a negocia un nou acord, oferta reluata duminica de secretarul de stat american Mike Pompeo si înaintata liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.
Rouhani a anuntat luni ca Teheranul nu va discuta cu Donald Trump decât dupa ce SUA revin la acordul nuclear din 2015.
Coreea de Nord
Donald Trump a laudat initiativa sa de pace ‘curajoasa’ împreuna cu Coreea de Nord, relateaza AFP, Reuters si dpa.
‘Ne-am angajat cu Coreea de Nord sa înlocuim spectrul conflictului cu o noua si curajoasa initiativa pentru pace’, a afirmat liderul de la Casa Alba.
El a avertizat totusi ca sanctiunile internationale împotriva Phenianului vor ramâne în vigoare pâna la denuclearizarea Peninsulei Coreea.
‘Rachetele nu mai zboara în toate directiile, testele nucleare s-au oprit, unele sit-uri nucleare sunt deja dezafectate’, a afirmat Trump în discursul sau anual la Adunarea Generala a ONU.
‘As dori sa-i multumesc presedintelui Kim pentru curajul si pentru demersurile sale, desi mai ramân multe de facut’, a mai spus Trump.
Seful statului american le-a multumit de asemenea liderilor Coreei de Sud, Japoniei si Chinei pentru ajutorul lor în acest proces.
Declaratiile lui Donald Trump sunt extrem de diferite fata de cele rostite în urma cu un an de la tribuna ONU, atunci când el a amenintat cu ‘distrugerea totala’ a Coreei de Nord si l-a atacat pe liderul nord-coreean Kim Jong Un, pe care l-a numit ‘omul racheta’ aflat într-o ‘misiune sinucigasa’.
Donald Trump a avertizat statele europene împotriva dependentei de sursele de energie rusesti, în discursul rostit de la tribuna Adunarii Generale a ONU, relateaza dpa.
“Germania va deveni total dependenta de energia ruseasca daca nu schimba imediat directia”, a declarat Trump, care a laudat pe de alta parte Polonia pentru dezvoltarea de conducte alternative.
Liderul de la Casa Alba a criticat de asemenea Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), subliniind ca pretul petrolului trebuie sa scada. “Nu vom mai putea rezista prea mult cu preturi atât de ridicate”, a avertizat Trump.
“OPEC si statele OPEC jecmanesc restul lumii, ca de obicei”, s-a exprimat Trump. “Noi aparam aceste tari pe degeaba, iar ele profita de noi vânzându-ne petrol la preturi ridicate. Nu este bine”, a adaugat presedintele american.
Acesta a criticat de asemenea actualul sistem comercial global, facând apel la un comert corect.
“Multe state din aceasta sala vor fi de acord cu mine ca sistemul comercial mondial are nevoie stringenta de schimbare. În Organizatia Mondiala a Comertului au fost admise tari care încalca toate principiile pe care se bazeaza organizatia”, a acuzat Donald Trump.
Presedintele american a denuntat o serie de practici, între care dumpingul si furtul de proprietati intelectuale, si a dat asigurari ca “zilele acelea s-au sfârsit”. “Nu vom mai tolera astfel de abuzuri. Nu vom mai permite ca lucratorii nostri sa fie victimizati, companiile noastre sa fie înselate si bogatiile noastre sa fie furate si transferate”, a mai spus Trump, referindu-se în special la China, noteaza dpa.
“America nu-si va cere niciodata scuze pentru ca îsi protejeaza cetatenii”, a declarat presedintele Trump
Trump a avertizat guvernul sirian împotriva folosirii armelor chimice, afirmând ca Washingtonul va “raspunde” la orice astfel de actiune, relateaza dpa.
El a cerut de asemenea ca refugiatii sa ramâna în regiune, apreciind ca aceasta permite ca resursele limitate sa fie utilizate mai bine.
Ca presedinte, Trump s-a remarcat în tara sa prin masurile de reducere a imigratiei si a scazut cotele de primire a refugiatilor în SUA.
Presedintele american a subliniat de asemenea în discursul sau ca SUA este acum o tara mai puternica si mai bogata decât atunci când a preluat mandatul la Casa Alba, în urma cu aproape doi ani.
“Armata noastra va fi în curând mai puternica decât a fost vreodata”, a subliniat el.
Statele Unite ale Americii vor sa-si limiteze contributia la 25% din bugetul operatiunilor ONU de mentinere a pacii si, de acum înainte, ajutorul oferit de Washington va fi rezervat ‘tarilor prietene’, a declarat marti presedintele american Donald Trump la tribuna Adunarii Generale a ONU, unde a criticat ‘ideologia globalismului’ si a pledat în favoarea patriotismului si respectarii suveranitatii nationale, relateaza AFP si dpa.
‘Ca parte a eforturile noastre de reforma (a ONU), le-am spus negociatorilor nostri ca SUA nu vor mai plati mai mult de 25% din bugetul operatiunilor de mentinere a pacii’, (6,689 de miliarde de dolari, dintre care 28,5% platite de Washington pâna acum), cu scopul de a încuraja alte tari sa împarta aceasta grea povara’, a spus Donald Trump.
El a anuntat de asemenea o revizuire a ajutorului acordat de SUA altor tari. ‘Statele Unite sunt cel mai mare donator de ajutor din lume’, a spus el. ‘În viitor, vom oferi ajutor international numai celor care ne respecta si, sincer, prietenilor nostri’, a adaugat Trump.
Pe de alta parte, Donald Trump a elogiat înca o data ‘suveranitatea’ si ‘patriotismul’ si a atacat virulent Curtea Penala Internationala (CPI), pe care a acuzat-o ca nu are ‘nicio legitimitate si nicio autoritate’.
‘
Statele Unite nu sprijina si nu recunosc CPI’, care ‘revendica o jurisdictie aproape universala asupra cetatenilor din toate tarile, încalcând principiile justitiei si ale echitatii’, a mai spus el.
‘Nu vom abandona niciodata suveranitatea americana în fata unei birocratii mondiale nealese si iresponsabile’, a spus el, respingând ‘ideologia globalismului’.
‘Respingem ideologia globalismului si îmbratisam doctrina patriotismului (...) Statele Unite vor alege mereu independenta în fata guvernantei globale, controlului si dominatiei. Statele Unite nu va vor spune cum trebuie sa traiti, ori sa munciti sau sa va rugati (...) Va cerem în schimb doar sa ne respectati suveranitatea’, a punctat presedintele american.
Donald Trump s-a referit în discursul sau, printre alte subiecte, si la ‘tragedia umanitara’ pe care o traieste Venezuela.
‘Mai mult de doua milioane de persoane au parasit’ tara din cauza guvernului socialist sustinut de Cuba, a adaugat el. ‘Nu cu mult timp în urma, Venezuela a fost una dintre cele mai bogate tari de pe pamânt’, a remarcat Donald Trump.
Fapt rar în acest prestigios forum, unde se reunesc în fiecare an toate cele 193 de state membre ale ONU, începutul alocutiunii celui de-al 45-lea presedinte al SUA a fost marcat de ... câteva râsete.
Reamintind ca a evocat în urma cu un an, în cadrul aceleiasi reuniuni, ‘amenintarile cu care se confrunta lumea noastra‘, presedintele SUA a afirmat ca doreste sa ‘împartaseasca progresul extraordinar care a fost facut’ în perioada scursa de atunci.
‘În mai putin de doi ani, administratia mea a realizat mai mult decât aproape orice alta administratie din istoria tarii noastre’, a spus el.
În momentul în care s-au auzit câteva râsete, el s-a oprit din citirea discursului sau de pe teleprompter. ‘Nu ma asteptam la aceasta reactie’, a spus Trump, amuzat.


