Decizie istorica in Statele Unite. Fostul lider de la Casa Alba, Donald Trump, a fost scos de pe buletinul de vot din Colorado si nu mai poate candida in acest stat. Decizia a fost luata de Curtea Suprema din Colorado, care a hotarat ca el nu este eligibil pentru aceasta functie, din cauza implicarii sale din timpul asediului Capitoliului.
Intr-o decizie uluitoare si fara precedent, Curtea Suprema din Colorado l-a eliminat pe fostul presedinte Donald Trump de pe buletinul de vot al statului, pentru alegerile la presedintia SUA din 2024.
Jena GRISWOLD, SECRETARUL DE STAT DIN COLORADO: „Totul depinde de sistemele judiciare si, la momentul de fata, cel mai inalt caz pe care il avem spune ca Donald Trump este descalificat pentru ca s-a descalificat singur atunci cand a incercat sa fure presedintia de la poporul american.”
Instanta a mentinut decizia judecatorului ca Trump s-a implicat in actiunile insurectioniste din timpul asediului Capitoliului, din 6 ianuarie 2021, si a anulat concluzia ca interdictia nu se aplica presedintiei. La randul sau, Trump se arata increzut ca va putea totusi candida si chiar castiga alegerile de anul viitor.
Donald TRUMP, EX-PRESEDINTE AL SUA: „Vom lupta pentru America ca nimeni altcineva, cum nimeni nu a mai facut-o vreodata. 2024 este batalia noastra finala. Noi il vom evacua pe Joe Biden din Casa Alba si vor termina treaba o data pentru totdeauna.”
Decizia Curtii Supreme de stat se aplica doar in Colorado, dar hotararea istorica va afecta campania prezidentiala din 2024. Oficialii electorali din Colorado au spus ca problema trebuie solutionata pana pe 5 ianuarie, care este termenul limita legal pentru stabilirea listei de candidati pentru alegerile primare republicane programate pentru 5 martie. Hotararea vine in timp ce un apel similar este in curs de solutionare in Michigan, unde Trump a avut de asemenea castig de cauza. El a respins contestatiile impotriva celui de-al 14-lea Amendament in mai multe state-cheie, in timp ce contestatarii au promis ca vor continua sa lupte in instante, potential chiar si dupa alegerile prezidentiale din 2024. Trump, pus sub acuzare la nivel federal si statal in legatura cu incercarile sale de a anula alegerile din 2020, a pledat nevinovat.
