Presedintele american Donald Trump i-a gratiat, cu cateva ore inainte de a-si incheia mandatul, pe fostul sau consilier Steve Bannon, acuzat de frauda, si pe rapperii Lil Wayne si Kodak Black, intre altii.
Intr-un ultim act de clementa, Trump a gratiat peste 70 de persoane, intre care si Kwame Kilpatrick, fost primar al orasului Detroit, potrivit BBC, citat de News.ro.
Bannon, consilier principal al lui Trump in campania din 2016, a fost acuzat in luna august a anului trecut de frauda in cazul unei campanii de strangere de fonduri pentru a fi construit un zid la granita SUA cu Mexic.
Fost strateg-sef la Casa Alba si teoretician al dreptei nationaliste americane, Bannon l-a consiliat pe Trump timp de aproximativ un an, pana in august 2017.
Bannon, Brian Kolfage, Andrew Badolato, Thimothy Shea si altii „au orchestrat o schema pentru a escroca sute de mii de donatori” in campania online „We build the wall” (Noi construim zidul, n.r.), in care au fost stransi 25 de milioane de dolari, au spus procurorii.
Aparent, Bannon a primit peste 1 milion de dolari din care a folosit mare parte pentru a-si acoperi cheltuielile personale.
Lil Wayne si Kodak Black au fost pusi sub acuzare pentru infractiuni cu arme de foc, in timp ce Kilpatrick executa o pedeapsa de 28 de ani de inchisoare pentru coruptie.
Este un lucru obisnuit ca presedintele sa emita decrete de gratiere inainte de a-si incheia mandatul.
O gratiere anuleaza o condamnare penala, in timp ce o comutare scurteaza sau pune capat unei sentinte cu inchisoarea. Cat priveste infractiunile inculpate de o curte federala, presedintele american are putere nelimitata de a gratia.
Sursa: Stirileprotv.ro


