Donald Trump își continuă maratonul de ordine executive. Aseară și-a pus semnătura pe documente noi. Unul dintre ele impune sancțiuni Curții Penale Internaționale pentru acțiunile împotriva Statelor Unite și aliaților săi, precum Israelul. Washingtonul nu recunoaște jurisdicția acestei instituții, care poate inculpa persoane pentru crime de război, crime împotriva umanității ori genocid. Altul vizează lucrătorii Agenției Centrale de Informații.
În vârtejul schimbărilor aduse de administrația lui Donald Trump a ajuns Curtea Penală Internațională. Liderul american a semnat aseară un ordin executiv prin care impune sancțiuni economice și de călătorie care vizează persoanele care lucrează la anchetele împotriva cetățenilor americani sau ai aliaților SUA, cum ar fi Israelul.
John THUNE, SENATOR AMERICAN: „Ei bine, ceea ce președintele Trump a făcut de fapt până acum este pur și simplu revocarea ordinului executiv al președintelui Biden, care a revocat impunerea anterioară de către președintele Trump a sancțiunilor asupra Curții Penale Internaționale. Va trebui să așteptăm și să vedem dacă un alt ordin executiv va fi semnat sau dacă există alte legi adoptate de Congres și să vedem care sunt aceste legi.”
Deocamdată, SUA nu au anunţat numele persoanelor sancţionate. CPI, care are 125 de membri, este o instanţă permanentă care poate urmări în justiţie persoane pentru crime de război, crime împotriva umanităţii, genocid şi crima de agresiune împotriva teritoriului statelor membre sau a cetăţenilor acestora. Statele Unite, China, Rusia şi Israelul nu sunt membre CPI şi nu îi recunosc jurisdicţia. De asemenea, în vizorul noului președinte a ajuns inclusiv Agenția Centrală de Informații a SUA. Așadar Donald Trump a cerut reduceri substanțiale de personal în cadrul agențiilor guvernamentale ale Statelor Unite. Iar CIA a dat undă verde unui plan de plecări voluntare.
Dan DE LUCA, EXPERT ÎN SECURITATE NAȚIONALĂ:„Într-adevăr, acest lucru este fără precedent. Nu am mai văzut niciodată o situație în care o administrație să scrie scrisoare tuturor celor din CIA sau din alte agenții de informații și să le spună: „Puteți pleca și o să primiți opt luni de plată.” Ei concediază fără să analizeze bine cine și cu ce se ocupă.”
Criticii spun că și aceste detalii sunt mană cerească pentru adversarii Statelor Unite - precum China - care le-ar putea folosi pentru a-i identifica pe viitorii spioni americani. Pe de altă parte, Donald Trump nu renunță la ideea privind preluarea Fâșiei Gaza. Într-o postare, spune că americanii vor primi controlul enclavei de la israelieni. Și că palestinienii vor primi „locuințe moderne”, în „comunități frumoase” din regiune. Respinsă unanim de aliații americanilor din Orientul Mijlociu, ideea relocării celor două milioane de palestinieni din Gaza pare să fi pus totuși în mișcare autoritățile din Israel. Ministrul israelian al Apărării a cerut armatei să pregătească planuri pentru evacuarea în regim voluntar a locuitorilor din enclavă.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

