Preşedintele american Donald Trump l-a întrerupt pe premierul britanic Keir Starmer joi seara, într-o conferinţă de presă la Casa Albă, când răspundea unui jurnalist, relatează stirileprotv.ro.

Publicat:28.02.2025, 11:22

„Ajunge!”, a spus președintele american, după ce un jurnalist l-a întrebat pe liderul laburist despre dorinţa miliardarului de a anexa Canada drept al 51-lea stat al Statelor Unite.

”Regele (Charles al III-lea) şi-a exprimat vreo îngrijorare faţă de aparenta voinţă a preşedintelui (american Donald Trump) de a-i sustrage unul dintre regate de sub control?”, l-a întrebat un jurnalist pe Keir Starmer.

„Cred că încercaţi să găsiţi o prăpastie între noi care nu există între naţiunile cele mai apropiate”, i-a răspuns un pic ezitant Keir Starmer.

„Iar noi am avut discuţii foarte bune azi”, a adăugat imediat premierul. „Însă nu am discutat...”, a continuat Keir Starmer.

„Ajunge!”, l-a întrerupt brutal Donald Trump pe Keir Starmer.

Preşedintele Statelor Unite, fără să-l privească pe Keir Starmer, vizibil ruşinat, a dat apoi cuvântul altui jurnalist.

Keir Starmer speră să obţină, la Washington, de la Donald Trump, garanţii de securitate care să descurajeze Rusia să încalce un eventual viitor acord de pace în Războiul din Ucraina.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.