Donald Trump a plecat de la Ankara mulțumit, după summitul NATO pe care l-a catalogat ca fiind un succes. „Am simțit multă dragoste și solidaritate în sală” a spus Trump care în cadrul reuniunii a oscilat între atacuri virulente la adresa europenilor și un ton extraordinar de conciliant. La final, toate țările Alianței ți-au reafirmat angajamentul „de neclintit” față de clauza de asistență reciprocă din tratat. 

La finalul summitului NATO, Donald Trump s-a întrecut în complimente pentru a descrie reuniunea de la Ankara.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA „A fost ceva uimitor. A existat cu adevărat un sentiment de apropiere și solidaritate. În acea sală se simțea o atmosferă de respect și prietenie. A fost extraordinar.”

Trump a declarat că și-ar fi dorit ca jurnaliștii să fie prezenți la întrevederea cu ușile închise pentru a vedea cât este el de îndrăgit...

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA: „Domnule președinte, vă apreciem foarte mult." Iar acestea sunt cuvintele unor oameni maturi, ale unor lideri. Nu-i așa că este frumos? Sau poate, nu știu, poate încercau să mă câștige de partea lor. Și, într-un anumit fel, au reușit, pentru că în acea sală a existat un sentiment extraordinar de unitate.”

Până și cu Spania a ajuns la pace, potrivit spuselor premierului spaniol, care s-a întâlnit cu Trump în marja summitului. Ieri, Trump și-a vârsat năduful pe spanioli, pe care i-a acuzat că nu sunt buni aliați și nu investesc suficient în apărare. 

Pedro SANCHEZ, PREMIERUL SPANIEI: „Am vorbit despre Cupa Mondială din Statele Unite și, așadar, a fost o conversație informală, relaxată, în care nu a existat absolut nicio tensiune. Dimpotrivă, au fost doar cuvinte amabile și cordialitate.”

Și întrevederea lui Donald Trump cu Volodimir Zelenski a fost considerată un succes, după ce președintele american a anunțat că le permite ucrainenilor să producă local rachete interceptoare pentru sistemele Patriot. Anunțul a surprins pe toată lumea.

Nic ROBERTSON CORESPONDENT CNN: „Zelenski - având în vedere experiențele sale anterioare cu președintele Trump și știind cum pot evolua discuțiile dintre ei - a fost destul de rezervat. Acesta a fost un aspect remarcabil. De fapt, ne așteptam ca președintele Zelenski să susțină o conferință de presă înainte de plecare, însă poate că acele 40 de minute petrecute față în față cu președintele Trump, așezați în fotolii, care au reprezentat practic întreaga lor întâlnire bilaterală, au fost considerate suficiente expunere publică. Prin urmare, a decis să plece fără să mai țină conferința de presă.”

La întâlnire, Trump l-a confundat nu o dată pe Zelenski cu rivalul acestuia, Vladimir Putin...

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA „Aveți o întrebare pentru președintele Putin?”

Aceasta nu a fost singura scăpare a liderului american care a împlinit recent 80 de ani... Trump a încurcat Iranul cu Japonia...

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA: „111 rachete au fost lansate de Republica Islamică Japonia către portavionul nostru...”

În altă ordine de idei, odată ajuns în avionul prezidențial, Trump și-a mai temperat entuziasmul...

„Veți retrage alte trupe americane din Europa?”

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA: „Încă nu am luat o decizie finală. Multe vor depinde de Groenlanda. Va depinde și de Iran.”

Donald Trump a sugerat în privat posibilitatea retragerii a până la o treime din trupele americane staționate în prezent în Europa. Următorul summit al NATO ar urma să fie găzduit de Albania. Însă nu este sigur că acesta se va desfășura anul viitor. Potrivit unor surse diplomatice, liderii europeni consideră că ar fi înțelept ca reuniunile la nivel înalt să fie rărite, în special pentru a evita eventualele accese de furie și schimbări de dispoziție ale lui Donald Trump.