Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, la Doha, că Washingtonul și Teheranul ‘se apropie’ de un acord privind programul nuclear iranian, exprimându-și optimismul că atacurile militare asupra unor situri iraniene ar putea fi evitate, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres, potrivit hotnews.ro.

„Suntem în negocieri foarte serioase cu Iranul pentru o pace pe termen lung”, a spus Trump.

„Nu vom crea praf nuclear în Iran”, a mai spus liderul de la Casa Albă în Qatar, a doua oprire după Riad, într-un turneu al președintelui american în Golf, care se va încheia în Emiratele Arabe Unite.

„Cred că ne apropiem de încheierea unui acord” cu Iranul, a subliniat el.

Trump a afirmat că se declară optimist pe baza noilor declarații ale Iranului. „Probabil ați citit astăzi articolul despre Iran. Au fost cumva de acord cu condițiile” impuse, a mai spus Trump, fără a preciza exact la ce se referă.

Comentariile sale au părut o referință la faptul că Ali Shamkhani, un consilier al liderului suprem iranian Ali Khamenei, a declarat pentru postul de televiziune american NBC News că Iranul este pregătit să accepte un acord cu Statele Unite privind programul său nuclear în schimbul ridicării imediate a sancțiunilor.

Ce i-a promis Iranul lui Donald Trump

Potrivit site-ului NBC News, Ali Shamkhani a declarat că Iranul se va angaja să nu fabrice niciodată arme nucleare, să renunțe la stocul său de uraniu puternic îmbogățit și să îmbogățească uraniul doar până la nivelurile necesare pentru uz civil.

În plus, Iranul intenționează să permită inspectorilor internaționali să supravegheze procesul în schimbul ridicării imediate a tuturor sancțiunilor economice împotriva Republicii Islamice.

Trump a declarat Iranul ar trebui „să-i spună un mare mulțumesc” emirului Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, care i-a cerut președintelui american să evite o acțiune militară împotriva Teheranului.

„Iranul este foarte norocos să-l aibă alături pe emir, pentru că acesta se luptă cu adevărat pentru ei. El nu vrea să lansăm un atac asupra Iranului”, a mai spus președintele SUA.